Actualitate

Creşte interesul pentru recalificarea profesională

Cristina Ghenea

Angajaţii, dar şi angajatorii, prezintă tot mai mult interes pentru cursurile de calificare sau recalificare, conştientizând atât importanţa acestora, dar şi beneficiile pe care ele le au asupra formării profesionale.
La această concluzie au ajuns şi cei de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, care împreună cu AJOFM Mehedinţi şi AJOFM Caraş Severin, prin desfăşurarea proiectului „Cariera e în mâinile tale”, au reuşit să califice 246 de persoane, din cele trei judeţe, pe unul dintre posturile de lucrător în comerţ, ospătar sau bucătar.
Cu toate că, iniţial, a fost prevăzută calificarea, în perioada aprilie 2010 – aprilie 2011, a unui număr de 180 de persoane din cele trei judeţe, organizatorii cursurilor de formare profesională au reuşit, în final, să califice un număr mai mare de angajaţi. „Împreună cu partenerii noştri de la AJOFM Caraş Severin şi AJOFM Mehedinţi, am avut ca ţintă 180 de participanţi la cursurile de formare, însă, am reuşit, în final, să calificăm 246 de persoane. Asta înseamnă că interesul, atât al angajaţilor, cât şi al angajatorilor, este mai mare decât în trecut, în ceea ce priveşte dobândirea calificărilor la standarde europene”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul AJOFM Hunedoara. În judeţ, 82 de angajaţi au participat la „Cariera e în mâinile tale”, iar dintre aceştia, 79 au încheiat cursul ca absolvenţi certificaţi. Desfăşurarea proiectului, adică pregătirea teoretică şi instruirea practică, a fost realizată în Geoagiu Băi (cursurile de ospătar şi bucătar), în Lupeni (cursul de lucrător în comerţ), dar şi în municipiul Deva, unde au fost susţinute cursuri pentru toate cele trei profesii prevăzute.
„Cariera e în mâinile tale” este un proiect în valoare totală de aproximativ 1,5 milioane de lei – din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.347.919 lei – cofinanţat din Fondul Social European şi derulat în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”.

3 comentarii la „Creşte interesul pentru recalificarea profesională

  • Stimata,Cristina Ghenea,
    Este interesant articolul.
    Am inteles ca din 3 judete au fost 246 de cursanti.
    Din Hunedoara au inceput cursul 82 si au terminat 79.
    S-au „papat”(cheltuit) 1,5 milioane lei.Probabil de catre AJOFM si „abonatii” care organizeaza si predau la aceste cursuri..
    Nu ne-ati spus insa nimic de eficienta acestor cursuri, cui au ajutat????
    -AJOFM-urilor, ca au indeplinit planul si se lauda cu realizarile???
    -Organizatorilor de cursuri si profesorilor ca au incasat banii??
    -Fondului Social European ca a scapat de bani ???
    Sau cursantilor???? Citi din ei s-au angajat in urma cursurilor???
    S-a redus somajul si cu cit???
    „E frumos a scrie versuri cind nimic nu ai a spune…”

  • Ca eficienta a cursurilor ar putea fi luat in calcul certificatul de calificare cu recunoastere europeana, pe care absolventii cursurilor l-au primit; faptul ca sansele lor de a promova sunt mai mari; si mai ales imbunatatirea cunostintelor profesionale. In plus, angajatorii sunt tot mai constienti de cat sunt de eficiente astfel de cursuri, poate vor fi un exemplu si pentru altii, care isi vor trimite angajatii sa urmeze un astfel de curs.

    „Sau cursantilor???? Citi din ei s-au angajat in urma cursurilor???”
    O parte dintre cursanti erau angajati, dar necalificati. Asta inseamna ca acum au si calificare in meseria pe care o practica, probabil, de ani buni..

    „Citi din ei s-au angajat in urma cursurilor???
    S-a redus somajul si cu cit??”
    Cu tot respectul, dar avand in vedere ca la sfarsitul lunii februarie 2011, in judetul Hunedoara erau aproximativ 15.000 de oameni fara loc de munca, iar rata somajului era de 7,34%, dupa angajarea a 80 de persoane (care nu a avut loc, pt ca unii erau angajati deja, dupa cum am mai spus) cu cat ar putea fi rata somajului mai mica??

  • Va multumesc!
    Deci concluzia este totusi ca singurul lucru pozitiv este ca s-au „papat” banii!
    Pentru ca :
    -AJOFM nu au sarcini de a pregati meseriasi pentru UE;
    -Angajatorii daca tot ii aveau de ani de zile, angajati , puteau sa-i califice singuri;
    -Somajul, cum ziceti , nu s-a redus.
    Dar ,daca din 79 de absolventi , macar jumatate ar fi fost , angajati pe un nou loc de munca,cursurile ar fi fost „EFICIENTE”!
    In rest, „cooperativa de tocat” banii sa traiasca!!!!
    Nu ne aude si nu ne vede nimeni si asta nu neste nici macar risipa !!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura