Soluţia aleasă de autorităţile locale de a dezinfecta vehiculele ce vin din Gorj către Hunedoara a stârnit ilaritate printre şoferi. Ea a ajuns pe reţelele de socializare.
Un covor persan impregnat cu dezinfectant pentru combaterea pestei porcine africane a fost amplasat pe drumul naţional care străbate Defileul Jiului, în apropierea Mănăstirii Lainici. Autorităţile locale din Bumbeşti-Jiu au ajuns să utilizeze covorul pentru că toate materialele folosite până acum s-au rupt. Unul dintre participanţii la trafic a făcut o fotografie cu covorul şi a postat-o pe Facebook, dar a şi comentat situaţia. „2019, România, după Lainici, Primăria Bumbeşti Jiu (cred) a pus un covor persan pe care toarnă ceva soluţii împotriva pestei porcine! Bă… un covor persan? Serios acum, un covor persan? Mai lipsea un banner mare cu «O mie şi una de nopţi» şi Aladdin frecând lampa, să-mi facă semn să încetinesc! Made my day”, este mesajul care însoţeşte fotografia.
Autorităţile din Bumbeşti-Jiu au spus că nici un material folosit până acum n-a rezistat traficului, dar şi că nu contează materialul cât timp soluţia de dezinfectat ajunge pe roţile maşinilor şi-şi face treaba.
În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…
Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…
În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…
Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…