Costurile excedentare ale îndatorării. Reguli privind limitarea deductibilităţii dobânzii. Modificări prin Legea nr. 30/2019 din 10 ianuarie 2019

22 ianuarie 2019 Mesagerul Hunedorean

Potrivit prevederilor art. 40^1 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, costurile excedentare ale îndatorării reprezintă suma cu care costurile îndatorării unui contribuabil depăşesc veniturile din dobânzi şi alte venituri echivalente din punct de vedere economic pe care le primeşte contribuabilul.
Până la data de 31 decembrie 2018, prevederile alin. (1), (3), (4) şi (7) ale art. 40^2, Reguli privind limitarea deductibilităţii dobânzii din punct de vedere economic, Capitolul III^1 – Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, cuprinse în acelaşi act normativ, au reglementat următoarele:
(1): „În sensul prezentului articol, costurile excedentare ale îndatorării, astfel cum sunt definite potrivit art. 40^1 pct. 2, care depăşesc plafonul deductibil prevăzut la alin. (4), sunt deduse limitat în perioada fiscală în care sunt suportate, până la nivelul a 10% din baza de calcul stabilită conform algoritmului prevăzut la alin. (2).”
(3): „În condiţiile în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero, costurile excedentare ale îndatorării sunt nedeductibile în perioada fiscală de referinţă şi se reportează potrivit alin. (7).”
(4): „Contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală, costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal, după caz.”
(7): „Costurile excedentare ale îndatorării care nu pot fi deduse în perioada fiscală de calcul în conformitate cu alin. (1) se reportează, fără limită de timp, în anii fiscali următori în aceleaşi condiţii de deducere, conform prezentului articol.”
În Monitorul Oficial nr. 44 din 17 ianuarie 2019 a fost publicată Legea nr. 30/2019 din 10 ianuarie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare.
Cu privire la regulile privind limitarea deductibilităţii dobânzii, în lege s-au adus modificări şi completări ordonanţei de urgenţă prin introducerea, la articolul 1, după punctul 1, a punctului 1^4 cu următorul conţinut:
„La articolul 40^2, alineatele (1), (3), (4) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(1): „În sensul prezentului articol, diferenţa dintre costurile excedentare ale îndatorării, astfel cum sunt definite potrivit art. 40^1 pct. 2, şi plafonul deductibil prevăzut la alin. (4) este dedusă limitat în perioada fiscală în care este suportată, până la nivelul a 30% din baza de calcul stabilită conform algoritmului prevăzut la alin. (2).”
(3): „În condiţiile în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero, diferenţa dintre costurile excedentare ale îndatorării şi plafonul deductibil prevăzut la alin. (4) este nedeductibilă în perioada fiscală de referinţă şi se reportează potrivit alin. (7).”
(4): „Contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală, costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal, după caz.”
(7): „Costurile excedentare ale îndatorării care nu pot fi deduse în perioada fiscală de calcul în conformitate cu alin. (1) se reportează, fără limită de timp, în anii fiscali următori în aceleaşi condiţii de deducere, conform prezentului articol. Dreptul de reportare al contribuabililor care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau divizare se transferă contribuabililor nou-înfiinţaţi, respectiv celor care preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate, după caz, proporţional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. Dreptul de reportare al contribuabililor care nu îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de desprindere a unei părţi din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se împarte între aceşti contribuabili şi cei care preiau parţial patrimoniul societăţii cedente, după caz, proporţional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menţinute de persoana juridică cedentă.”

Prevederile articolului 1, punctul 1^4 din lege se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care începe anterior datei de 1 ianuarie 2019.