COSTEL AVRAM: Nu există vreo problemă semnalată de beneficiarii Apa Serv căreia să nu-i găsim o soluţie!

Tiberiu Vinţan

Programul de audienţe pe care directorul general al Apa Serv Valea Jiului îl susţine în fiecare săptămână nu este doar o acţiune de protocol, de relaţionare directă a lui Costel Avram cu cetăţenii din Valea Jiului.
„În aceste întâlniri cu oamenii, reuşim să aflăm foarte multe din problemele reale cu care se confruntă beneficiarii serviciilor prestate de Apa Serv şi, în cea mai mare parte, aceste probleme îşi găsesc, în urma audienţelor, şi soluţiile de rezolvare”, spune Costel Avram.
Spre exemplu, în cadrul audienţelor de ieri, joi, 24 septembrie, directorul general al ASVJ, Costel Avram, şi-a notat câteva din problemele semnalate de cetăţenii cu care a stat de vorbă, fiind stabilite imediat măsurile care se impun pentru remedierea acestora.
Mai exact, locatarii blocului 22 de pe str. Aviatorilor din Petroşani au semnalat o problemă legată de canalizarea exterioară a blocului. „Am dispus în acest caz efectuarea unei analize a situaţiei la faţa locului, urmând ca echipa tehnică a Apa Serv, coordonată de Florin Donisa să identifice până marţi, soluţiile care trebuie luate pentru rezolvarea acestei probleme“, spune Costel Avram. La fel se va proceda şi într-o problemă similară, ridicată de Ileana Kertesz din Petroşani, str. C. Mille, care a semnalat probleme de aceeaşi natură la subsolul blocului. Şi în ceea ce priveşte neajunsurile legate de consumul de apă şi modul de înregistrare şi facturare sau, mai ales, probleme legate de dificultăţile pe care unii cetăţeni le întâmpină la achitarea facturilor şi curente şi/sau a debitelor restante, există soluţii, atât de natură legală cât mai ales umană, care sunt aplicate cu generozitate. „Spre exemplu, la audienţele de joi, am găsit soluţii pentru branşare, mod de facturare sau reeşalonare la plată pentru toate persoanele care au ridicat astfel de situaţii în cadrul audienţelor“, spune Costel Avram.
Tot ieri, în urma unei solicitări făcute de locatarii mai multor gospodării din zona Moşici din Cimpa (Petrila), prin implicarea directă a viceprimarului oraşului Petrila, Vasilică Jurca, Apa Serv va demara o lucrare de investiţii constând în realizarea unei noi aducţiuni de apă potabilă pe o lungime de circa 400 de metri, investiţie în urmă căreia alte 25 de gospodării din această zonă rurală a Petrilei vor avea apă curentă.
„Am fost chiar astăzi la faţa locului (ieri n.r.), împreună cu viceprimarul Vasilică Jurca, pe care-l felicit pentru modul în care a abordat această problemă semnalată de locuitorii din Cimpa-Moşici, am văzut cum stau lucrurile şi ce trebuie făcut. Vreau să vă spun că vom demara în cel mai scurt timp lucrările pentru introducerea apei potabile în aceste gospodării şi studiem şi oportunitatea de a-i racorda pe aceşti oameni şi la sistemul centralizat de canalizare. Pentru noi, acest lucru înseamnă încă un sprijin dat cetăţenilor care doresc să beneficieze de serviciile Apa Serv, aşa cum înseamnă şi câţiva noi beneficiari în portofoliul nostru de clienţi”, spune directorul Apa Serv Valea Jiului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

9 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

9 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

9 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

9 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

9 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

9 ore ago