Actualitate

Costel Avram limpezeşte situaţia

02 avramNatalia Bumbac

Directorul Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram (foto), a fost prezent ieri la şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, pentru a da explicaţii în faţa aleşilor judeţeni despre majorările preţului apei potabile pentru consumatori.
Asta, după ce în şedinţa de luna trecută, consilierul judeţean Nicolae Ivănuş a atras atenţia că în acest an preţul apei a fost majorat de două ori, cu 25 la sută în aprilie şi cu 20 la sută în septembrie. La şedinţa de ieri, întrebările pe aceeaşi temă au continuat, doar că au venit din partea unui alt consilier judeţean.
„Condiţii negociate în genunchi”
Astfel, consilierul judeţean Adrian Zvîncă a mers mult mai departe cu găsirea vinovaţilor pentru creşterea tarifului la apa potabilă pentru consumatorii din Valea Jiului. Spre deosebire de colegii săi, care acuză că dubla majorare din acest an este din cauză că s-a evitat scumpirea apei anul trecut, fiind an electoral, Zvîncă susţine că atunci când a fost întocmită cererea de finanţare pentru proiectul de extindere şi reabilitare a reţelei de apă potabilă şi canalizare, în valoare de 40 de milioane de euro, condiţiile pentru obţinerea banilor europeni au fost negociate în genunchi.
„Din momentul în care a fost demarat studiul de fezabilitate, analiza de cost-beneficiu etc, documente care au stat la baza cererii de finanţare, cetăţenii nu au fost informaţi cu privire la acest plan tarifar. Vreau să primesc un răspuns la întrebarea: cum s-a ajuns la acest plan tarifar? Din cunoştinţele mele, atunci când acest proiect era în faza de aprobare, Costel Avram era preşedintele Consiliului de Administraţie al Apa Serv Valea Jiului. Am solicitat nişte acte de la CJ Hunedoara, care nu mi-au ajuns, ca să mă conving  de acest lucru”, a afirmat Adrian Zvîncă.
Consiliul de administraţie hotărăşte
În replică, directorul Apa Serv Valea Jiului a spus că planul tarifar a fost respectat, iar societatea care era plină de datorii atunci când a preluat-o, acum este pe profit. „Se respectă întocmai planul tarifar care a fost aprobat de Consiliul de Administraţie şi care impune măriri din 2011, 2012, 2013 şi 2014. În total, planul tarifar a fost respectat: anul trecut trebuia majorat preţul cu 20 la sută şi anul acesta cu 20 la sută. Anul acesta s-a majorat cu 20 la sută, pentru că anul trecut, din cauza campaniei electorale prezidenţiale, nu s-a mărit preţul apei. Dar nu mă întrebaţi pe mine de ce. Pentru că eu pun în aplicare hotărârile Consiliului de Administraţie. Dacă anul trecut nu mi-au dat hotărârea pentru că nu au aprobat-o, preţul apei nu a fost majorat”, a explicat Costel Avram.
Acesta a adăugat că Apa Serv Valea Jiului este primul operator din ţară care a terminat proiectul pe POS Mediu 2007-2014, atrăgând peste 40 de milioane de euro, şi tot primul în ceea ce priveşte derularea părţii a doua a investiţiei, pe perioada 2014-2020. Banii au fost cheltuiţi, aşa cum am menţionat mai sus, pentru extinderea şi reabilitarea reţelei de apă potabilă din Valea Jiului.

One thought on “Costel Avram limpezeşte situaţia

  • Fratilor,utati-va un pic mai atent la moaca lui.Asta ar baga oameni in beton daca ar putea….Prostituat politic…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura