FlashPolitica si administratie

Costel Avram: DNA verifică documente ale activităţii Consiliului Judeţean din 2013 şi 2015 când liberalii erau la conducere!

 

    Recent, în urma unor comenzi de la unii şi alţii, au apărut tot felul de informaţii, cum că DNA a descins, din nou, la sediul Consiliului Judeţean. Ştirile mergeau mai departe, dând de înţeles că actuala conducere are probleme cu procurorii anticorupţie din cauza activităţii ilegale.

Însă, ce să vezi, totul este o mare găselniţă a unora care se pare că vor fi demascaţi în scurt timp.
Însă, până atunci, Costel Avram (foto), administratorul public al judeţului, clarifică situaţia: “Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara este o conducere politică! PSD conduce judeţul Hunedoara. Conducerea politică a Consiliului Judeţean nu are probleme cu DNA! Cei de la DNA au cerut acte referitoare la închiderea gropilor de gunoi de la Deva şi Orăştie, din 2015, când era PNL la conducerea Consiliului Judeţean şi documente privind înfiinţarea Serviciului Monumente, din 2013, când tot PNL era la putere în judeţ”, a declarat Costel Avram, ieri, în conferinţă de presă.
Referindu-se la investiţiile finanţate de Consiliul Judeţean, administratorul public al judeţului a afirmat că ele sunt numeroase. “Săptămâna viitoare terminăm proiectarea pentru investiţia Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, iar în acest an vor începe lucrările aici. În ceea ce priveşte Drumul din Parâng, anul acesta vom circula pe asfalt acolo. La Spitalul Judeţean investim foarte mult. Asta în condiţiile în care Primăria Deva contribuie cu o sumă mică, deşi 80 la sută dintre pacienţi sunt din reşedinţa de judeţ. Săptămâna viitoare redeschidem drumul din Retezat, Poiana Pelegii. A fost o greşeală a noastră, a celor de la judeţ, am crezut că drumul se va reabilita singur. Nu s-a întâmplat aşa. PSD este de trei ani la conducerea judeţului. Nu se poate să facem noi în trei ani ce nu au făcut alţii în 12 ani”, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.(Sorina Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura