Categories: Actualitate

Copila lovită de inginerul fugar, în continuare internată

Copila de numai doi ani, lovită pe o trecere de pietoni de un şofer care a fugit de la faţa locului, rămâne în continuare sub atenta supraveghere a medicilor. Micuţa este internată la Timişoara, în accident fiind rănită şi mama acesteia. Şoferul fugar este cercetat de procurori pentru vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului.

Copila a fost rănită grav în urma accidentului şi imediat s-a decis transferul ei la Timişoara, unde se află internată de mai bine de o săptămână. Ieri, micuţa a fost supusă unor noi investigaţii medicale de specialitate, medicii urmărind atent evoluţia ei mai ales că a suferit răni şi la cap. Şi mama ei a fost rănită, însă starea de sănătate a acesteia este mai bună. Teribilul accident s-a produs în 8 august, în municipiul Vulcan, la o trecere de pietoni. Femeia traversa regulamentar strada împreună cu fetiţa ei fiind spulberate de un bolid, iar şoferul şi-a văzut în continuare de drum fără să-i pese de cele două victime. Individul, Ludovic Ladisalu Kopriva, este din Petroşani şi a mai avut probleme cu legea, acesta fiind condamnat în trecut la închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

18 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

18 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago