Categories: ActualitateFlash

Copil nenorocit de o „canapea zburătoare“

Oana Mihnea

Ieri, un băiat de şapte ani, din municipiul Hunedoara, a ajuns pe patul de spital din cauza unor vecini. Totul s-a petrecut în jurul orei 16.00, în timp ce copilul se afla în spatele blocului în care locuieşte. În acest timp, doi vecini s-au apucat de curăţenia de vară prin apartament şi au vrut să scape de lucrurile nefolositoare. Au fost total neinspiraţi când au decis să îşi arunce canapeaua la gunoi, direct de pe balcon, de la etajul doi, ca să nu fie nevoiţi să mai facă câţiva paşi în plus până la ghenă. Din nefericire, obiectul de mobilier l-a lovit pe copilul de şapte ani, cauzându-i mai multe leziuni. Imediat, acesta a fost dus la spitalul din Hunedoara pentru a primi îngrijiri medicale, însă medicii au decis că trebuie transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Deva.
„Copilul a ajuns ieri la noi şi era conştient. Avea un traumatism cranio-cerebral minor şi unul la coloana cervicală, fără leziuni neurologice. În prezent, starea lui este stabilă şi este internat la secţia de Neurochirurgie“, a declarat medicul Tănase Popa, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Deva, care l-a preluat pe băiat ieri.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire pe numele celor doi hunedoreni, iar în funcţie de raportul medico-legal, vor fi luate măsurile care se impun.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

13 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

13 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

13 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

13 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

13 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

13 ore ago