EvenimentFlash

Copil de 14, ani muşcat de viperă

01 vipera

Dan Terteci

Muşcat de o viperă în Retezat. Un băiat de 14 ani a vrut să prindă reptila cu mâna, dar aceasta şi-a înfipt colţii în palma lui. La scurt timp, tânărul a început să se simtă rău. Au fost alertaţi salvamontiştii şi jandarmii montani.
  Salvatorii l-au coborât pe tânăr la baza muntelui, după o cursă de opt ore, pe un traseu extrem de dificil. “În ajutorul băiatului au plecat două echipaje formate din salvamontişti şi jandarmi montani. S-a mers numai pe jos, deoarece traseul este foarte dificil. Victima a fost adusă cu o targă specială, până la barajul de la Gura Zlata, după care, copilul a fost preluat de o ambulanţă”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, lt. Zamfir Guran.
Incidentul s-a produs în rezervaţia ştiinţifică Gemenele din Masivul Retezat. Este o zonă sălbatică şi greu accesibilă. Tânărul era în vacanţă şi a venit cu tatăl său să studieze fauna de la mare altitudine. Miercuri seară, a văzut un şarpe şi a încercat să îl prindă direct cu mâna. Reptila s-a dovedit a fi o viperă Berus, o specie deosebit de periculoasă.

Sub supravegherea medicilor
Pentru că starea băiatului s-a agravat, au fost alertaţi salvamontiştii şi jandarmii montani. Aceştia au făcut o cursă contra, cronometru, ca să îl salveze. Norocul lui a fost că vipera l-a muşcat de un deget, iar veninul nu a apucat să se răspândească în tot corpul. Băiatul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul din Haţeg, unde a fost stabilizat. Pentru că starea lui este bună, deocamdată nu i s-a administrat ser antiviperin. Soluţia i-ar fi putut produce şoc anafilactic. “Starea de sănătate a victimei este bună. Copilul a depăşit perioada critică, în care putea face un şoc sever. El are mâna umflată, până la încheietura pumnului. I-a fost administrat hidrocortizon şi a fost trimis la spitalul din Deva, unde va fi menţinut sub supraveghere”, a declarat Alexandru Bulacu, asistent la Spitalul din Haţeg şi membru al echipei Salvamont Hunedoara. Tânărul este acum în stare stabilă şi rămâne sub supravegherea medicilor de la Spitalul Judeţean Deva. Adolescentul se afla în Retezat împreună cu tatăl său, care este biolog şi profesor universitar şi face studii pe broaşte şi şopârle în rezervaţia ştiinţifică Gemenele. Tatăl său a spus că băiatul era familiarizat cu şerpii şi ştia că nu are voie să pună mâna pe ei, însă acesta nu a ascultat sfaturile. Salvamontiştii spun că în acest an este o adevărată invazie de vipere în Retezat. Şerpii au ajuns chiar şi în locuri unde până acum aceştia nu au fost văzuţi. Salvatorii montani atrag atenţia turiştilor să nu provoace viperele. Specialiştii afirmă că, în mod normal, viperele nu atacă omul, decât dacă se simt ameninţate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura