Copiii românilor, aruncaţi în tomberonul istoriei

Volodia Macovei

Încă un copil a fost găsit aruncat în pubela de gunoi. Gest cutremurător, care ne face să ne întrebăm la ce mai folosim ca societate, de ce mai trăim. Vid educaţional şi de mentalitate? În mod cert. Lipsă de respect pentru viaţă? Aşijderea. Dar simbolistica acestui gest criminal poate fi extinsă în întreaga societate românească.

Peste 20 la sută dintre tinerii absolvenţi au ca primă ocupaţie şomajul, astfel încât devenim penibili atunci când le cerem să înveţe pentru a avea un viitor. Firmele nu angajează tineri, pentru că îi acuză de lipsă de experienţă – pe care nu au ocazia s-o dobândească din postura de şomeri. Pe cei de peste 40 de ani, mulţi aruncaţi în stradă de disponibilizări, angajatorii îi consideră prea bătrâni.
Alocaţia pentru copii este mult mai mică decât acum două decenii, de parcă tineretul nostru se naşte cu o genă post-decembristă ce îl face imun la foame. Zeci de mii de copii români trăiesc la limita inferioară a sărăciei. Întreţinerea copiilor în şcoală este o povară din ce în ce mai grea pentru părinţi. Şi, chiar cu eforturile părinţilor, copiii trec prin şcoală fără să acumuleze cunoştinţe şi produc mase mari de semi-analfabeţi. De la o generaţie la alta, interesul pentru învăţat este în scădere drastică, iar vina completă este a politicienilor, care au făcut din învăţământ o oală de lături în care mestecă fiecare ministru fără minte cu polonice murdare.
Vocabularul noilor generaţii se reduce şi el, până la agramatism, sursa principală de cuvinte fiind nu şcoala, ci mai ales televiziunile cultivând iresponsabil vulgaritatea şi obsesiile murdare ale realizatorilor şi producătorilor, neştiinţa lor de carte pe care o vor perpetuată într-o societate care să le semene.
Şi, în acest tomberon în care politica aruncă viitorul României, debusolat de incapacitatea de a propune ceva constructiv, ministrul Pricopie, cel dorind şpagă legală în şcoli, ne mai trăsneşte cu abisul gândirii sale, spunând că românii vor fi obligaţi să îşi dea la şcoală copiii de la 5 ani. Aşa normează politicul, după număr de idei dezaxate, nu după folos!
De aceea, cred că ar fi vremea să încetăm a-i mai acuza pe copii de dezinteres faţă de viitorul lor – nu le oferim nici unul, nu au nici un motiv să ne creadă.