Comunitate

Copiii din Răchitova vor primi pachete de Crăciun

Magdalena Şerban

La fel cum a făcut-o şi anul trecut, urmează ca Moş Crăciun să se oprească la copiii din comuna Răchitova, după cum susţine primarul Liviu Simedroni (foto). Banii pentru daruri au fost alocaţi, iar colindătorii sunt bineveniţi.

„În întâmpinarea Crăciunului, le vom da copiilor până în 14 ani pachete de sezon. Vor fi 125 de pachete. Le vom oferi în cadrul serbării, cei mici pregătind un program artistic. Totodată, încă mai facem calcule şi avem discuţii legate de faptul că ne-am dori să organizăm un recital de colinde. Însă, suntem în stadiul de tratative, deocamdată. Oricum, uşa sediului este deschisă pentru cei care vor să ne colinde. Îi aşteptăm cu mic, cu mare. Din păcate, nu se mai vine cu colinda cum se făcea în timpurile vechi, lumea fiind mai mereu pe fugă, împărţindu-se între serviciu şi casă. Iar când ajung acasă, lângă cei dragi sufletului şi la căldura sobei, preferă să se bucure de acele clipe de linişte”, a spus Liviu Simedroni, primarul comunei Răchitova.
Pe de altă parte, privind peste umăr la ceea ce a însemnat 2018, acesta crede că nu a fost nici mai bun, dar nici mai rău decât 2017. Cât priveşte taxele şi impozitele aferente anului 2019, primarul mai spune că vor fi actualizate la rata inflaţiei, aşa cum prevede legea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura