Categories: Actualitate

Copii, sunteţi invitaţi la teatru!

Magdalena Şerban

Teatrul de Artă din Deva, împreună cu Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG din Sibiu, aduc în scenă mâine, ora 10 şi apoi ora 12, spectacolul „Sarea-n bucate“, după Petre Ispirescu, recomandat copiilor între şase şi 12 ani, dar nu numai.
Adaptarea îi aparţine lui Florin Grigoraş, regia şi scenografia sunt semnate de Mihaela Grigoraş, iar distribuţia este asigurată de Mihaela Grigoraş şi Monica Baldea. Inspirat fiind de morala şi înţelepciunea populară, spectacolul „Sarea-n bucate“ se adresează tuturor, dar în special copiilor, care ştiu să preţuiască şi să iubească basmele, un spaţiu în care conflictul dintre bine şi rău prinde viaţă în planul valorilor morale şi unde nici o dorinţă sau aspiraţie nu rămâne neîmplinită. În spectacol, lumea fantastică se întrepătrunde cu cea reală, cu ajutorul Menestrelului. Copiii vor învăţa să recunoască adevăratele sentimente şi mai ales, să deosebească dragostea adevărată de cea falsă şi linguşitoare, pe parcursul unei călătorii a păpuşilor cu glas. Mesajul poveştii este că fiecare dintre noi este capabil să iubească, să înfrunte curajos piedicile vieţii şi să se arate înţelept atunci când se cere.
Intrarea la acest spectacol este liberă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi amici afaceriști din sudul județului, cu­noscuți pentru faptul că s-au lăudat cu rela­țiile și…

14 ore ago

Bulina albă

Constantin Radu Tudosie, regizor și actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…

14 ore ago

Bulina neagră

Cristian B., din Vulcan Pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a hărțuit o…

14 ore ago

Mandate de executare a pedepselor, puse în aplicare de polițiștii hunedoreni

În perioada 15–16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au…

14 ore ago

Tânără din Hunedoara, șantajată și obligată să întrețină relații sexuale

Tânăra l-a cunoscut pe abuzator, un bărbat din Chimindia, pe Internet și a crezut că…

14 ore ago

Doi șoferi depistați în trafic după ce ar fi consumat alcool. Unul dintre ei nu avea permis de conducere

Polițiștii din județul Hunedoara au depistat, marți, 15 septembrie, doi conducători auto care se aflau…

14 ore ago