Categories: Actualitate

„Cookery Day” la Colegiul „Traian Lalescu” Hunedoara

Loredana Goangă

Ziua Naţională a Limbilor Străine a fost sărbătorită şi de Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu”, din Hunedoara, unde elevii de la clasele gimnaziale şi liceale s-au întrecut în prepararea unor mâncăruri tradiţionale din ţările Uniunii Europene.
Elevii s-au pregătit serios, fiecare dorind să impresioneze juriul şi să primească o diplomă din partea organizatorilor. Potrivit Sorinei Dan, profesoară de Limba engleză, dar şi organizator al evenimentului „Cookery Day”, aproximativ 270 de şcolari s-au împărţit în 100 de echipe, şi-au ales ţara pe care să o reprezinte şi s-au pus pe muncă, în special pe gătit. Pe lângă mâncare, participanţii şi-au pictat pe faţă steagul ţării reprezentate, acesta regăsindu-se şi alături de mâncare. Elevii nu au uitat nici o ţară dintre toate cele 28 de state componente ale Uniunii Europene, însă Croaţia a fost singura reprezentată numai prin steag, mâncarea lipsind de pe masa copiilor.
Numărându-se printre concurenţi, Luana Iovănesc şi Teodora Taelup, din clasa a VIII-a, ne-au spus că au ales să reprezinte Marea Britanie, prin brioşe şi ceai. Cele două s-au pregătit serios pentru concurs şi cu emoţie, au aşteptat ca juriul să treacă pe la ele, sperând ca munca să le fie apreciată şi să se numere printre câştigători.

Emoţii la degustare
Juriul, format din cinci membri – Dorina Tănase, directoarea colegiului, Liliana Toldea, profesoară de Limba engleză, Ionel Dăncescu şi Simion Bade, ambii profesori de Matematică, dar şi Radu Popoviciu, consilier la Cabinetul Primarului Hunedoara – au gustat din preparatele fiecărei echipe, la final, stabilind cine se înscrie la titlul de cel mai bun fel principal, cel mai bun aperitiv, şi cel mai bun desert. Din spusele juraţilor, cele mai bune mâncăruri au fost tot preparatele româneşti, sărmăluţele cu mămăliguţă, întrecând pizza italienilor sau brioşele englezilor.
După degustare, elevii au plecat acasă, aflarea câştigătorilor fiind păstrată pentru a doua zi, adică astăzi. Ceea ce nu ştiu elevii este că toate echipele participante vor primi câte o diplomă pentru cel mai bun preparat al său, fiecare meritând aprecierea juraţilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

15 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

21 de ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago