Comunitate

Controale la produsele din carne

butcherLoredana Goangă

Controale în judeţ la toate supermarketurile şi magazinele care comercializează carne. Până în prezent, nu au fost descoperite produse expirate.

Nu scapă nimeni
Inspectorii de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au intrat în cea de-a doua săptămână în care iau la puricat toate supermarketurile, hypermarketurile şi societăţile care prelucrează şi comercializează produse din carne. Această evaluare nu vine în urma scandalului de săptămâna trecută, ci este vorba de o evaluare anuală la nivel naţional. „Începând de săptămâna trecută, am demarat o evaluare a tuturor societăţilor comerciale care se ocupă cu prelucrarea, depozitarea şi comercializarea produselor din carne. În urma acestor controale, se verifică lucruri precum trasabilitatea, termenele de valabilitate, gradul de prospeţime, condiţii de depozitare şi nu numai”, a declarat Mihai Jula, directorul DSVSA Hunedoara.

Amendaţi pentru nereguli
În urmă cu două săptămâni, toate supermarketurile şi hypermarketurile din judeţ au mai fost controlate o dată, însă neregulile găsite nu au vizat şi termene de valabilitate expirate. „În urmă cu două săptămâni, din iniţiativă proprie, am efectuat o serie de controale la supermarketuri şi hypermarketuri, însă nici vorbă de carne expirată”, a spus Mihai Jula. Cu toate acestea, toţi cei care au fost găsiţi cu nereguli au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de peste 16.000 de lei.
De asemenea, sursa menţionată a mai declarat că de la începutul anului, nu a fost găsit nici măcar un produs expirat, în acest caz, agenţii economici riscând amenzi între 20.000 şi 50.000 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura