Categories: Actualitate

Controale la petarde şi pocnitori

Maximilian Gânju

Cum se apropie sărbătorile de final de an, comerţul cu petarde, pocnitori şi alte obiecte pirotehnice cunoaşte o adevărată dezvoltare. Vânzătorii de astfel de „bombe“ sunt tot mai numeroşi, la fel ca şi amatorii de a detona „ceva“ care să creeze un oarecare zgomot. Cei mai mulţi dintre ei, însă, nu cunosc (sau nu-i interesează) prevederile legii în ceea ce priveşte comerţul cu astfel de produse.
Din acest motiv, ITM, poliţiştii ori alte structuri încep o serie de controale care ţin până la finele anului. Amenzile sunt foarte mari pentru cei prinşi că încalcă legea. Anul trecut, spre exemplu, în această perioadă, erau câţiva contravenienţi care s-au ales cu sancţiuni de mii de lei, dar şi cu dosar penal. În cazul în care comercianţii de produse pirotehnice nu respectă legislaţia în vigoare, amenzile au valoare foarte mare şi pot ajunge până la 15.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. Obiectele artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasa I care pot fi comercializate de către persoanele juridice autorizate trebuie să respecte condiţiile prevăzute de lege, iar în această clasă sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici, de tipul artificiilor, cu o masă maximă de amestec pirotehnic de trei grame. Toate acestea pot fi folosite doar în perioada 27 – 31 decembrie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

8 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

8 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

8 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

8 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

8 ore ago