Categories: Actualitate

Controale Covid: Amenzi în valoare de 17 mii de lei

Zeci de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru lipsa măsurilor de pro­tecţie individuală (n.r. masca), au fost acor­date de echipele de control pentru preve­nirea şi combaterea infectării cu noul tip de coronavirus.
Acţiunile derulate sub autoritatea Insti­tuţiei Prefectului au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, pieţe, târ­guri şi terase, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răs­pândirii virusului Covid 19. Echipele de con­trol au verificat 75 de societăţi comerciale şi 49 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 17.000 de lei. În continuare, poliţiştii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. şi instituţii cu atribuţii de control, vor acţiona, atât în uniformă cât şi în civil, pentru verificarea respectării mă­surilor impuse de pandemie. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pădurenii se reunesc la Lelese

Magdalena Șerban Unul dintre cei mai mari pro­motori ai Ținutului Pă­durenilor este primarul din Lelese,…

2 minute ago

„Colonia Țărănească” din Vulcan, modernizată în baza unei finanțări câștigate de municipalitate

Magdalena Șerban Planul administrativ al muni­ci­pa­lității din Vulcan este de dezvoltare a fiecărei zone a…

2 minute ago

FOTBAL Liga a IV-a. Play-Off și Play-out-Etapa 1

Programul partidelor din această primă etapă din faza play-off în Liga a IV-a județul Hunedoara…

6 minute ago

FOTBAL Liga a III-a. Meciuri dificile pentru echipele hunedorene

Astăzi și mâine sunt programate partidele din cadrul etapei cu numărul cinci din faza play-off…

8 minute ago

Ce trebuie să facă suporterii care și-au luat bilet în sectorul adversarilor

Reprezentanții clubului Corvinul Hunedoara anunță că „suporterii hu­nedoreni care și-au achiziționat bilete pentru finala Cupei…

8 minute ago

Rezultate -Cupa României Ribs GrilL- etapa județeană

În cadrul întrecerilor din Cupa Românei, prima etapă din sfer­turile de finală ale fazei județene,…

11 minute ago