Pentru producătorii şi comercianţii din panificaţie, toamna a venit cu verificări şi controale, în judeţul nostru, peste 110 poliţişti fiind angrenaţi în această acţiune.
În urma controalelor la societăţile comerciale, persoanele fizice, dar şi în trafic, de săptămâna trecută, au fost găsite trei încălcări ale legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prejudiciul fiind estimat la 42.864 de lei. În cele peste 120 de controale efectuate în perioada menţionată, au fost aplicate 22 sancţiuni, în valoare totală de 12.500 de lei.
Administratorul unei societăţi comerciale din Deva, A.M., este cercetat penal pentru evaziune fiscală, după ce poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Hunedoara au stabilit că acesta a înregistrat cheltuieli fictive în evidenţele contabile. De aici, reieşea că acesta a cumpărat produse cerealiere de la patru societăţi fantomă, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului statului cu suma totală de 4.259.182 de lei.
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.
Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…