CONTRIBUŢII ALE BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO-CATOLICĂ LA MAREA UNIRE

Conf. univ. dr. Ion Cârja
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Istoriografia română a încercat să onoreze anul centenar 1918 prin iniţiative individuale şi instituţionale, prin publicarea de izvoare primare, prin studii şi analize care să explice şi să rememoreze în acelaşi timp Marele Război şi întregirea statală a naţiunii române în graniţele sale etnice. Proiecte instituţionale alături de numeroase iniţiative individuale s-au finalizat prin publicaţii pe marginea unei problematici despre care s-a scris deja enorm, în răstimpul de un veac care s-a scurs de la evenimente, în istoriografia internaţională şi la noi, fără ca subiectul să fie epuizat. Pentru istoricii, oamenii de cultură sau publicul larg din România, rememorarea Primului Război Mondial are o semnificaţie mai aparte, în condiţiile în care la finalul marii încleştări a fost posibilă întruchiparea proiectului unităţii naţionale depline, unirea tuturor românilor în graniţele etnice.

Lucrarea propusă de Gheorghe Firczak se numără printre contribuţiile româneşti de această factură, prilejuite de Centenarul Marii Uniri, cu dublă dimensiune: reactualizarea şi de repropunerea momentului 1918 în memoria colectivă a românilor de astăzi, respectiv componenta de demers istoriografic de sinteză a evenimentelor de acum un veac. Intitulată Contribuţii ale Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică la Marea Unire, lucrarea asupra căreia am fost invitaţi să reflectăm a ales spre studiu un segment major al proiectului unionist de la 1918: contribuţia structurilor ecleziastice ale românilor din Imperiul dualist la pregătirea şi realizarea unirii depline a tuturor românilor. Autorul, istoricul Gheorghe Firczak, ne invită să medităm asupra contribuţiei aduse de una din „cele două strane” ale naţiunii române, Biserica Greco-Catolică, la înfăptuirea unităţii naţional-statale a poporului român. A vorbi despre contribuţia acestei Biserici la înfăptuirea României Mari, în an centenar, este o alegere inspirată a autorului dacă ţinem seama că la Blaj, „mica Romă” de pe Târnave, oraşul primelor şcoli româneşti din Transilvania şi al primilor bursieri trimişi la studii în Occident (la Colegiul Urban al Congregaţiei de Propaganda Fide), s-au plămădit germenii renaşterii culturale şi naţionale a românilor. Publicată deja în ediţie românească la Editura Emma din Orăştie, anul trecut, autorul doreşte să o propună unui cerc mai larg de cititori interesaţi de istorie şi astfel a realizat o traducere în limba engleză a acestei lucrări, în forma volumului de faţă.
Tipărită cu binecuvântarea PS Alexandru Mesian, Episcopul greco-catolic al Lugojului, cartea se deschide cu o prefaţă semnată de cercetătorul dr. Liviu Lazăr, în care găsim o radiografiere sintetică a conţinutului, cu sublinierea rolului avut de elitele unite ardelene în ducerea la bun sfârşit a proiectului naţional românesc. Mai departe găsim secţiunea introductivă a lucrării în care autorul realizează o binevenită încadrare în context a problematicii româneşti, în sensul în care raportează problema naţională românească la dinamica relaţiilor internaţionale a secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului XX. Firul narativ al lucrării se desfăşoară în continuare pe două coordonate, religioase şi naţionale, pe care autorul le surprinde sintetic şi evolutiv pentru a se opri în a doua parte a lucrării asupra înfăptuirii Marii Uniri şi a consolidării interne şi internaţionale a acesteia.
Astfel, autorul trece în revistă într-un prim capitol, perioada Reformei şi a Contrareformei, aceasta din urmă cunoscută şi sub numele de Reforma catolică, pentru a continua pe linia acesteia din urmă cu un capitol de asemenea de sinteză privind momentul unirii românilor din Transilvania cu Biserica Romei, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor. Urmează trei capitole dense în informaţie, care acoperă o perioadă amplă, dedicate principalelor aspecte ale luptei naţionale a românilor din Imperiul habsburgic (de la 1867 Monarhie austro-ungară), începând din veacul al XVIII-lea până la Revoluţia de la 1848 şi în continuare până la Marea Unire. Capitolul următor este dedicat problematicii principale a acestei cărţi-realizarea efectivă a Marii Uniri, intitulat Marea Unire: Basarabia, Bucovina, Transilvania. Ştiind să aleagă informaţia relevantă şi să identifice planurile şi direcţiile reprezentative de evoluţie istorică, Gheorghe Firczak dedică în continuare şase capitole momentelor majore ale epopeii româneşti a anului 1918, respectiv declaraţiilor de unire cu ţara ale celor trei provincii istorice Basarabia, Bucovina şi Transilvania, şi legilor de ratificare a acestor decizii de importanţă hotărâtoare. În redarea acestor problematici autorul menţine formula sintezei şi a faptului relevant, obţinând astfel texte de mare densitate informaţională şi cu o încărcătură a conţinutului care sugerează adresabilitatea principală a lucrării: publicul larg şi respectiv oamenii de cultură mai puţin familiarizaţi cu teme şi problematici de istorie naţională românească.
Spre final, lucrarea are o secţiune de concluzii care oferă un rezumat condensat al întregului demers angajat de autor, urmate de un capitol intitulat semnificativ „Epilog”, în care este trecută în revistă desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice româneşti, calvarul îndurat de episcopii şi clerul acesteia în închisorile comuniste, precum şi menţinerea în clandestinitate a spiritului greco-catolic românesc în pofida faptului că Biserica fusese zdrobită instituţional la 1848, după cum se exprimă autorul.
La finalul acestei sumare prezentări a conţinutului, considerăm binevenită apariţia lucrării semnate de Gheorghe Firczak şi publicarea acesteia în limba engleză din cel puţin câteva motive. Astfel, autorul reuşeşte să prezinte în mai puţin de 200 de pagini câteva secole de istorie românească şi transilvăneană, pe care le integrează în durata lungă a istoriei şi le relaţionează în mod pertinent cu marile desfăşurări de fapte ale istoriei central şi general europene. Cartea de faţă excelează astfel prin formula sintezei, aşa cum am spus mai sus, oferind o istorie esenţializată a modernităţii româneşti şi a proiectului de unificare politico-naţională a tuturor românilor, în baza unei bibliografii aduse la zi, a cărei cunoaştere atestă faptul că domnul Firczak deţine o formaţie solidă de istoric şi de cercetător. Apariţia acestei lucrări este salutară şi din nevoia de prezentare divulgativă dar de bună calitate, a marilor teme de istorie naţională românească. Astfel, se poate spune că lucrarea de faţă se adresează unui public larg şi deopotrivă străinătăţii, într-o formulă esenţializat-divulgativă care nu face însă rabat de la rigoarea şi acribia ştiinţifică. Remarcăm de asemenea accentul pus de autor pe evoluţiile fenomenului ecleziastic în istoria modernităţii româneşti, pe rolul şi importanţa avute de Biserica Greco-Catolică românească în formarea naţiunii române moderne şi în înfăptuirea Marii Uniri, în anul 1918. În pofida unei opţiuni vizibile pentru evidenţierea întâlnirii dintre problematica greco-catolică şi fenomenul naţional românesc, autorul îşi păstrează obiectivitatea şi echidistanţa cerute de o abordare ştiinţifică profesionistă.
Având aceşti parametri de conţinut, cartea scrisă de domnul Gheorghe Firczak se prezintă de la sine ca un elaborat ştiinţific bine documentat şi bine scris, pe o temă de actualitate la Centenarul Marii Uniri a tuturor românilor. O recomandăm şi noi cu toată căldura publicului cititor!