Actualitate

Contracte dubioase şi management defectuos la CEH

03 andrei-gerea1Maximilian Gânju

Ministrul Energiei, Andrei Gerea (foto), şi-a fixat ca prioritate pentru complexele energetice din Hunedoara şi Gorj, reducerea găurilor negre, generate nu doar de managementul defectuos, ci şi de contracte dubioase încheiate în defavoarea companiilor de stat.
„Va fi nevoie de restructurări, de investiţii, pentru ca minele să respecte standarde de mediu şi securitate şi cel puţin un nivel minim de rentabilitate. Este ceea ce încercăm să facem atât la Complexul Energetic Hunedoara, cât şi la Oltenia. Un obiectiv prioritar este şi reducerea găurilor negre pe care le-am găsit la aceste complexe, generate nu doar de managementul defectuos, ci şi de contracte dubioase încheiate în defavoarea companiilor de stat“, a spus ministrul Andrei Gerea. Acesta s-a referit cu precădere la ceea ce a descoperit la Complexul Energetic Hunedoara, aflat la un pas de a se diviza.
De asemenea, ministrul Gerea a precizat că, în contextul unei veri caniculare şi lipsite de precipitaţii suficiente, este extrem de importantă asigurarea alimentării cu energie, ceea ce impune un mix energetic echilibrat, iar dispeceratul naţional a cerut CEH să-şi pornească grupuri la cele două termocentrale, Mintia şi Paroşeni, pentru a acoperi necesarul de energie.

One thought on “Contracte dubioase şi management defectuos la CEH

  • Vai noua ! Nu cu mult timp in urma scria un cititor responsabil cat de bun director era acel Jujan. Acum vine confirmarea cat de bine a manageriat. oare in folosul cui ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura