După o perioadă în care dosarul soţilor Dronca, acuzaţi de evaziune fiscală, s-a plimbat de la o instanţă la alta, acesta a ajuns din nou la Tribunalul Hunedoara, unde a început judecata pe fond.
La ultima şedinţă, care s-a desfăşurat ieri, magistraţii au fixat un nou termen la care vor fi administrate probele aflate la dosar. Cauza a fost înregistrată anul trecut în luna iunie la Tribunalul Hunedoara, iar judecarea dosarului a fost amânată, deoarece inculpaţii atacau cu recurs orice decizie a magistraţilor hunedoreni. Vă reamintim, că hunedorenii Marius Gheorghe Dronca şi soţia sa Argentina Dronca, în calitatate de administratori ai unor firme, au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni economice. Aceştia, potrivit celor scrise în rechizitoriul întocmit de procurori, au înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe cheltuieli nereale, respectiv achiziţii fictive de mărfuri şi prestări de servicii de la firme „fantomă”, pentru a evita plata impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, prejudiciul creat prin aceste operaţiuni ridicându-se la 21.714.334 lei. Marius Dronca, care este şi cetăţean austriac, mai este judecat într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bacău, pentru trafic cu utilaje de construcţii furate. (N. Bumbac)
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a fost nevoit să împrumute niște bani…
Florin Maxim, antrenorul Corvinul Hunedoara Pentru că jucătorii lui sunt pe primul loc în campionat,…
V.I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
O investiție foarte bine executată și recepționată cu 6 luni mai devreme decât termenul din…
Procurorii au cerut pentru victime emiterea de urgență a unui ordin de protecție în urma…
Poliția municipiului Hunedoara a fost sesizată prin SNUAU 112, în data de 14 decembrie a.c.,…