Politica si administratie

Continuă cadastrarea gratuită la Toteşti

Magdalena Şerban

În timp ce unii primari bat pasul pe loc, la Toteşti s-a ajuns aproape de finalul celei de-a treia etape de cadastrare demarată prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) şi realizată din fonduri europene prin intermediul OCPI Hunedoara. Lucrările sunt gratuite pentru cetăţeni.

„Am finalizat circa 80 la sută din etapa a treia de cadastrare gratuită, întâmpinând şi suprapuneri ori neconcordanţe între scriptic şi faptic. Era oarecum de aşteptat că se va întâmpla asta, dar totul se rezolvă. Există sectoare în care nu am avut intabulări la nivel de parcele de nici 40 la sută, iar pe alte segmente, procentajul intabulat e de 60 la sută. Greu e atunci când omul s-a intabulat, dar nu s-au respectat întocmai coordonatele şi trebuie refăcut totul. Localităţile aparţinătoare au fost cooperativizate, iar populaţia şi-a cam adus actele la zi. Din păcate, din pricina faptului că suntem în zonă de şes, tariful atribuit pe parcelă în cadrul programului naţional de înregistrare sistematică este de 60 de lei, adică unul mic. Principalul e că s-a găsit o societate de profil interesată să ne efectueze lucrările, aşa că efortul nu mai contează. Am avut probleme cu limitele teritoriale cu oraşul Haţeg şi comuna General Berthelot, însă le-am rezolvat. Cât priveşte inventarul domeniului public, peste 80 la sută e intabulat (drumuri, cămine culturale, şcoli, drumuri vicinale transformate în drumuri de exploataţie, străzi, terenuri etc.), urmând să parcurgem restul”, a precizat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Conform actelor normative în vigoare, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Scopul PNCCF este înregistrarea gratuită în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi, după caz, a dezbaterilor succesorale. Astfel, suprafeţele neînscrise până în prezent în evidenţele oficiale urmează să fie cuprinse până în anul 2023. Demersul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, de aproximativ 312 milioane de euro.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura