Categories: ActualitateFlash

Contestaţia lui Mircia Muntean, trimisă la Tribunalul Bucureşti

Contestaţia depusă de Mircia Muntean (foto) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la sentinţa prin care a fost condamnat pentru abuz în serviciu a fost trimisă la Tribunalul Bucureşti. Asta, pentru că ÎCCJ a constatat că nu are competenţă în judecarea acestei speţe. „Instanţa a trimis contestaţia la Tribunalul Bucureşti spre competentă soluţionare”, a informat purtătorul de cuvânt al ÎCCJ.

Primarul Devei, Mircia Muntean, a contestat sentinţa prin care a fost condamnat în 2013 la patru ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de şase ani, după ce infracţiunea de abuz în serviciu a fost reinterpretată de Curtea Constituţională. Cu câteva luni în urmă, edilul arăta că va face acest demers pentru a obţine rejudecarea dosarului în urma căreia să obţină o sentinţă mai favorabilă. Pe de altă parte, condamnarea lui Mircia Muntean la patru ani de închisoare cu suspendare atârnă greu la dosarul în care este judecat pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate. În acest caz, instanţa l-a condamnat la doi ani de închisoare, la care s-au adăugat şi cei patru ani pentru abuz în serviciu, beneficiul suspendării fiindu-i revocat, sentinţa nefiind definitivă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

3 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

3 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

3 ore ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

3 ore ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

3 ore ago