EvenimentFlash

Consumul de droguri creşte în judeţ

Cristina Ghenea

Consumul de droguri s-a triplat în ultimii patru ani în România, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA). Cel mai consumat drog este canabisul, urmat de ecstasy, heroină şi cocaină. Sunt opt municipii – Bucureşti, Constanţa, Cluj, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, Deva, Braşov, Sibiu – care deţin întâietate în ce priveşte consumul de heroină la nivel naţional. Mai exact, în aceste opt oraşe s-a înregistrat 75 la sută din consumul de heroină la nivel de ţară.

România, rută de tranzit a heroinei
„Ruta tradiţională balcanică încă joacă un rol hotărâtor în traficul de heroină“, a precizat şeful ANA, chestorul Sorin Oprea, la prezentarea raportului. Datorită poziţiei sale geografice, marile reţele de trafic internaţional de heroină includ România în ramura nordică a rutei balcanice, alături de Bulgaria şi Ungaria. La nivelul structurilor de combatere a Crimei Organizate din Europa există informaţii care duc la ipoteza includerii României pe ruta de tranzit a heroinei din Afganistan, spre ţările occidentale, alături de Federaţia Rusă, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan şi Kazahstan. Concret, din depozitele construite în Ucraina, heroina pleacă spre Europa Occidentală prin trei itinerarii – Polonia, Ungaria şi România.

O parte este vândută pe teritoriul nostru
O dată intrate în ţară, drogurile fie sunt scoase la vânzare pe piaţa neagră de profil, fie sunt transportate spre frontierele opuse. Potrivit raportului, în principal există cinci itinerarii prin care se face legătura între punctele de intrare de la frontiera cu Bulgaria şi Ucraina şi punctele de ieşire către Ungaria. Unul dintre acestea străbate şi judeţul Hunedoara. Traficanţii aduc canabisul şi haşişul din Moldova, Serbia, Spania şi Olanda, cocaina este importată din diferite ţări ale Americii de Sud, drogurile sintetice (amfetamine, ecstasy, MDMA) – din ţări est-europene şi au ca destinaţii Orientul Apropiat şi Mijlociu, iar etnobotanicele provin în special din China, Germania şi Anglia.

Haşiş, canabis, ecstasy sau cocaină
De la începutul anului 2010 şi până în prezent, poliţiştii de la Crimă Organizată au destructurat mai multe grupări infracţionale, care se ocupau cu traficul şi consumul diferitelor stupefiante. În total, este vorba de zeci de hunedoreni, majoritatea tineri, percheziţionaţi şi audiaţi pentru astfel de infracţiuni. Cei de la DIICOT au descoperit cantităţi mari de haşiş, îngropate în diverse zone ale judeţului, canabis ascuns în cutii de cereale sau detergent şi marijuana ascunsă în scutece. În majoritatea cazurilor, valoarea drogurilor se ridică la mii de euro, iar dealerii aduceau „marfa“, în special, din Spania. Potrivit şefului Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Hunedoara, inspectorul principal Lucian Năboiu, sărăcia este unul dintre motivele pentru care tinerii se ocupă cu traficul de droguri. Pe piaţa din străinătate, preţurile sunt mici şi astfel, pot ajunge la profituri substanţiale.

One thought on “Consumul de droguri creşte în judeţ

  • RUGAM POLITIA SI STATUL SA-SI FACA TREABA CACI ALTFEL SE IMPUTE TREABA.CU DROGURIILE ,TOATA APARUTE IN ARTICOL,(ARTICOL F.BUN), NU E DE JOACA!PENTRU CEI DIN POLITIE, CRIMINALISTICA SI PARCHET ,NU VRETI CA SI COPII DVS SI NEPOTII ,RUDELE DVS SA I-A CONTACT CU DROGURIILE CACI E NECAZ MARE,CREDETI-MA!MAI BINE VA FACETI TREABA SI SCAPAM DE ELE MACAR IN DEVA SI JUDETUL HUNEDOARA!FACETI CONTROL IN TOATE BARURILE SI PUBURILE, PE LA LICEE SI PESTE TOT SI SA NU MAI FIE PIC DE DROG IN JUDET!NU SE POATE CA DEVA SA FIE IN PRIMLE 8 DIN TARA!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura