Un investitor vrea să ridice un bloc de locuinţe în Deva, pe strada M. Eminescu, între biserica Ortodoxă “Naşterea Maicii Domnului” şi cimitir, în Cartierul Micro 15. Numai că iniţiativa sa a stârnit un val de nemulţumiri printre cei care locuiesc în zonă.
„Consider că nu este oportună această construcţie! Pe strada Mihai Eminescu, vizavi de Biserica Ortodoxă ,,Naşterea Maicii Domnului”, pe un teren privat (actualmente parc), proprietarul a început demersurile pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru aprobarea construirii unui Bloc de locuinţe P+3+etaj retras şi împrejmuire. PUZ-ul se află acum în etapa de informare a populaţiei. Am primit din partea cetăţenilor din cartierul Micro 15 nenumărate sesizări prin care aceştia se opun realizării acestei construcţii. Susţin demersul lor şi consider că nu este oportun ca în acea zonă, între Biserică şi Cimitir, să se ridice un bloc de locuinţe.Terenul este pretabil să rămână parc. În perioada următoare voi purta discuţii cu proprietarul terenului, pentru a-i oferi alternative ca să renunţe la acest proiect. Locuitorii din zonă au nevoie de spaţiu verde pentru recreere.Totodată, spaţiile verzi urbane au şi o importanţă deosebită din punct de vedere estetic. Administraţia publică locală va face tot posibilul ca soluţia pe care o vom găsi să mulţumească ambele părţi implicate – cetăţeni şi proprietarul terenului. Sunt convins că ne dorim cu toţii un oraş verde şi prietenos cu cetăţenii şi mediul înconjurător”, a declarat edilul şef al Devei. (A. Năstase)
Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut…
Fie că vorbim de ochelari de soare pentru bărbați sau femei, aceștia sunt mai mult…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cumpere niște voturi de…
Șeful județului a vizitat, ieri, noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…
Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…
View Comments
Interesant de aflat cuma a ajuns terenul in proprietatea acelei firme?