Construirea unui bloc de locuinţe a stârnit protestul locuitorilor din cartierul devean Micro 15

Un investitor vrea să ridice un bloc de lo­cuinţe în Deva, pe strada M. Eminescu, între biserica Ortodoxă “Naşterea Maicii Dom­nului” şi cimitir, în Cartierul Micro 15. Nu­mai că iniţiativa sa a stârnit un val de ne­mul­ţumiri printre cei care locuiesc în zonă.
Primarul reşedinţei de judeţ, Florin Oancea, susţine că a primit multe sesizări, devenii de acolo fiind împotriva construirii blocului respectiv.
„Consider că nu este oportună această con­strucţie! Pe strada Mihai Eminescu, viza­vi de Biserica Ortodoxă ,,Naşterea Maicii Dom­nului”, pe un teren privat (actualmente parc), proprietarul a început demersurile pen­tru elaborarea unui Plan Urbanistic Zo­nal (PUZ) pentru aprobarea construirii unui Bloc de locuinţe P+3+etaj retras şi împrej­muire. PUZ-ul se află acum în etapa de in­for­mare a populaţiei. Am primit din partea ce­tă­ţenilor din cartierul Micro 15 nenumărate sesizări prin care aceştia se opun realizării acestei construcţii. Susţin demersul lor şi consider că nu este oportun ca în acea zonă, între Biserică şi Cimitir, să se ridice un bloc de locuinţe.Terenul este pretabil să ră­mână parc. În perioada următoare voi purta discuţii cu proprietarul terenului, pentru a-i oferi alternative ca să renunţe la acest pro­iect. Locuitorii din zonă au nevoie de spaţiu verde pentru recreere.Totodată, spaţiile verzi urbane au şi o importanţă deosebită din punct de vedere estetic. Administraţia publică locală va face tot posibilul ca soluţia pe care o vom găsi să mulţumească ambele părţi implicate – cetăţeni şi proprietarul te­renului. Sunt convins că ne dorim cu toţii un oraş verde şi prietenos cu cetăţenii şi me­diul înconjurător”, a declarat edilul şef al Devei. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

21 de ore ago