Constructorul s-a conformat, drumul a fost reparat!

  Oana Mihnea

Se pare că ultimatumul dat de Consiliul Judeţean constructorului care a efectuat lucrări la drumul care leagă Crişciorul de Bucureşci şi-a făcut efectul.

Trans Construct, firma patronată de către Milică Pup, care trebuia să aducă drumul la starea iniţială după încheierea lucrărilor în infrastructură, a reuşit să respecte data limită impusă de noua administraţie judeţeană pentru asfaltare. „Am urmărit permanent cum evoluează lucrarea de reparaţie pe acel tronson. Suntem responsabili pentru starea acelui drum şi datorăm locuitorilor din zonă căi de acces civilizate. Constatăm că demersul nostru a fost cu folos pentru oameni, constructorul şi-a respectat obligaţiile şi acum, pe drumul dintre Crişcior şi Bucureşci, se poate circula fără riscuri“, a declarat Dorin Gligor, şeful administraţiei publice judeţene.
Ca să se poată încadra în termenul impus, angajaţii firmei au muncit pe brânci. „S-a asfaltat toată porţiunea care era afectată. Constructorul a lucrat până la lăsarea întunericului, ca să termine astăzi (n.r.-ieri) ce avea de făcut. Carosabilul este acum readus la starea iniţială, iar atât locuitorii comunei noastre, cât şi cei din Bucureşci, pot circula de acum în condiţii de siguranţă şi confort pe care le garantează un drum asfaltat aşa cum trebuie. Mulţumesc conducerii CJ Hunedoara, în numele cetăţenilor, pentru că s-a implicat în rezolvarea acestei probleme“, a declarat Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ȘOFERI SCOȘI DIN TRAFIC ÎN URMA CONSUMULUI DE SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii rutieri au scos din trafic șoferii depistați la volan sub influența unor substanțe interzise.…

52 de minute ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, VULCAN ȘI PETRILA AU INTERVENIT ÎN TREI CAZURI DE VIOLENȚĂ ȘI AMENINȚĂRI. AU FOST EMISE ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII

Polițiștii din județul Hunedoara au luat măsuri pentru protejarea victimelor în trei cazuri sesizate în…

53 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

19 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

19 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

19 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

19 ore ago