Actualitate

Consiliul Judeţean va susţine salariile paramedicilor de la Salvital

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara va susţine salariile paramedicilor civili din cadrul Asociaţiei Salvital-SMURD până la preluarea lor de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), în condiţiile în care sănătatea populaţiei reprezintă o prioritate pentru administraţia judeţeană, a declarat, ieri, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora (foto mic).
El a arătat că, de la 1 august, CJ Hunedoara a majorat la 10 lei pe cap de locuitor contribuţia către Asociaţia Salvital-SMURD Hunedoara. În acest fel pot fi susţinute salariile decente ale paramedicilor, până la încadrarea lor la ISU Hunedoara.
Salvatorii civili au susţinut deja o serie de teste şi aşteaptă rezultatele în urma cărora se va stabili câţi dintre ei vor fi încadraţi în structura teritorială a Ministerului de Interne.
„Consiliul Judeţean a fost prima instituţie care a majorat în acest an, de la cinci la şapte lei, contribuţia pentru Asociaţia Salvital-SMURD, apoi, pe timpul stării de urgenţă, de la şapte la 10 lei. Diferenţa de trei lei a avut ca destinaţie specială achiziţionarea echipamentelor de protecţie şi a materialelor atât de necesare în misiunile de primă urgenţă ale paramedicilor civili“, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJ Hunedoara.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Salvital-SMURD, Petru Mărginean, a arătat că paramedicii civili au fost apreciaţi de populaţie în cei 15 ani de activitate. El a precizat că majoritatea celor 84 de paramedici civili din judeţ au dat testele legale pentru a putea fi încadraţi în structura militară a ISU.
„În 15 ani de activitate, Asociaţia Salvital nu a fost implicată în nici un eveniment negativ şi nu am avut semnale că vreunul dintre cetăţeni ar fi fost nemulţumit de prestaţia salvatorilor noştri. Mulţumim tuturor pentru susţinere, locuitorilor judeţului Hunedoara, CJ Hunedoara – care este cel mai mare finanţator al nostru, primăriilor membre Salvital, paramedicilor noştri. Salvital-SMURD şi-a făcut datoria şi paramedicii civili sunt apreciaţi pentru felul în care au acţionat în toţi aceşti 15 ani“, a spus Mărginean.
Potrivit acestuia, Asociaţia Salvital-SMURD Hunedoara îşi va continua activitatea pe linie de sănătate publică şi după încadrarea paramedicilor în structurile ISU, conducerea organizaţiei propunându-şi desfăşurarea unor cursuri de prim-ajutor, programe de asistenţă medicală periodică în localităţile izolate sau transportul şi ajutorarea pacienţilor.
În prezent, în judeţul Hunedoara sunt 84 de paramedici civili care acţionează în cadrul a opt module SMURD. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura