Consiliul Judeţean nu vrea desfiinţarea Centrului

Sorina Popa

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că va ataca în contencios administrativ decizia Ministerului Sănătăţii de a desfiinţa Centrul de Sănătate din oraşul Călan.
 

Secţie externă a spitalului devean
„Dacă Ministerul Sănătăţii îşi menţine decizia şi nu va prelungi contractul unităţii sanitare cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru încă două luni, ne vom adresa instanţei de contencios-administrativ’’, a spus preşedintele CJ Hunedoara. Primăria Călan şi Consiliul Judeţean au fost de acord să fie transferat Centrul de Sănătate în subordinea Spitalului Judeţean Deva, însă, se pare că ministrul Sănătăţii nu a ţinut cont de aceasta. Centrul de Sănătate din Călan ar urma să fie desfiinţat de la 1 aprilie, cu toate că autorităţile locale au fost de acord ca acesta să funcţioneze ca o secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Potrivit deciziei ministerului, centrul de sănătate respectiv va fi transformat în cămin de bătrâni.

„Oamenii să fie liniştiţi”    
Preşedintele CJ Hunedoara susţine că Ministerul Sănătăţii a fost informat în februarie despre acţiunile autorităţilor locale şi că a primit asigurări potrivit cărora transferul de responsabilitate în cazul Centrului de Sănătate Călan va fi avizat de ministrul Attila Cseke. „Vreau să-i liniştesc însă pe cei 20.000 de oameni din zona oraşului Călan şi să le transmit că vom face comasarea între Centrul de Sănătate şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Vom deschide la Călan o secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă’’, a afirmat Mircea Moloţ.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Molot pentru Calan se zbate sa zica ca nu a stat cu mana in san pentru ca de acolo vin multe voturi dar pentru noi din Valea Jiului se face ca vrea sa faca ceva si pe urma motiveaza cate ceva,se mai ia de Mediu dar un singur lucru a reusit Molot pentru asi bate joc de cetateni Vaii Jiului a scumpit apa la noi , la Deva,Tg.Jiu,Braila care este trasa curatata din Dunare,Craiova,Resita,Baia Mare,....este mult mai ieftina fata ca la noi care vine prin cadere si este curata.Sa mai ceri voturile noastre Molot,PNL,le veti primi la Pastele cailor.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 zile ago