FlashPolitica si administratie

Consiliul Judeţean încheie anul 2018 cu un bilanţ pozitiv

Adriana Năstase

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, un bilanţ al activităţii din acest an. Investiţii realizate, în lucru, sau proiecte pentru anul 2019. Una peste alta, lucrurile se mişcă, şi se mişcă bine.
Proiect de aproape 500 de milioane de lei
După patru ani de la începerea proiectului, Sistemul integrat al deşeurilor este funcţional, asta însemnând că autorităţile judeţene au reuşit să ducă la bun sfârşit investiţia, şi judeţul să nu dea înapoi zeci de milioane de euro.
În cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Hunedoara au fost realizate următoarele investiţii: achiziţionarea a 32.000 de echipamente de colectare, construirea unui centru de management al deşeurilor în localitatea Bârcea Mare, construirea staţiei de sortare şi a staţiei de transfer în Petroşani, închiderea depozitelor urbane neconforme din Aninoasa, Uroi – Rapoltu Mare, Haţeg, Petrila, Lupeni, Călan, Hunedoara, Orăştie, Deva, drum de acces – DJ 700 la CMID Bârcea Mare, drum de acces la Staţia de Sortare şi Transfer din Petroşani. Valoarea totală a proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Hunedoara” la terminarea tuturor contractelor de servicii, furnizare echipamente şi lucrări de construcţii a fost de 176.031.042 de lei.
Şi Castelul Nopcea va fi restaurat
Pentru 2019, obiectivele pe care le are în vedere Consiliul Judeţean sunt:

  • reabilitarea Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, restaurarea Castelului Nopcea, modernizare DJ 742A Buceş – Dupăpiatră – Tarniţa, modernizare DJ 667A Ohaba de sub Piatră – Nucşoara – Cabana Pietrele, modernizare DJ 668A Streisângeorgiu(DJ 668) – Chitid – Boşorod – Luncani – Târsa – Costeşti (DJ 705A), modernizare DJ 687F Teliucu Superior – Govăjdia – Lelese, modernizare DJ 705D Bozeş (DJ 705) – Stănija-Buceş, modernizare DJ 705G DN 7 – Romos – Romoşel, modernizare DJ 706B Luncoiu de Jos – Stejărel – Luncşoara – Dumeşti – Sârbi (DJ 706), modernizare DJ 707E Burjuc (DN 7) -Tisa (DJ 707 A), modernizare DJ 709F Slătinioara (DN 7A) – Cabana Rusu – Masivul Parâng, modernizare DJ 710 DN 7 – Aurel Vlaicu – Gelmar, modernizare DJ761B Bârsău – Nojag – Vărmaga – Banpotoc – DJ 107A.
    Găsirea de parteneri chinezi
    La Capitolul relaţii externe, ”anul 2018 a marcat şi o relansare a demersurilor de colaborare în zona Asia-Pacific. Deplasările delegaţiilor judeţului Hunedoara în Republica Populară Chineză au prilejuit participarea la mai multe forumuri de cooperare economică între China şi Europa Centrală şi de Est. Accentul a fost pus pe găsirea de parteneri chinezi care doresc să dezvolte colaborări cu judeţul Hunedoara în domeniile economiei, turismului, medicinii şi educaţiei”, se arată în comunicatul CJ Hunedoara.
    Încasări mai mari la Sarmizegetusa Regia
    Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a arătat că la Sarmizegetusa Regia, până în 19 decembrie au fost înregistraţi 64.452 de vizitatori (în 2017, până la finele anului au fost 70.829 vizitatori). Calamităţile din vară, care au dus la închiderea temporară a circulaţiei rutiere, au contribuit la scăderea numărului de vizitatori. S-au încasat 748.485 de lei, din care 578.311 de lei din vânzarea de bilete, 170.174 de lei din vânzarea de materiale promoţionale. Încasările sunt mai mari cu 70.000 de lei faţă de cele din tot anul trecut.
    Cel mai important proiect iniţiat de CJ Hunedoara pentru situl Sarmizegetusa Regia este realizarea studiilor şi investigaţiilor, precum şi a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) în vederea restaurării, conservării şi promovării monumentului UNESCO. În acest sens, CJ Hunedoara a încheiat un contract de prestări servicii cu Institutul Naţional al Patrimoniului. Documentaţia a fost finalizată în această lună şi predată CJ Hunedoara.

One thought on “Consiliul Judeţean încheie anul 2018 cu un bilanţ pozitiv

  • Speram ca in anul 2019 sa putem circula pe drumuri asfaltate ex. drumul judetean din Parang si drumul judetean Valea de Pesti !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura