ActualitateFlash

Consiliul Judeţean a returnat două milioane de lei pentru lucrările de la drumul către Sarmizegetusa Regia. Banii trebuie recuperaţi de la constructor!

Natalia Bumbac

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a returnat din propriul buget cele două milioane de lei imputate de Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) pentru lucrările de modernizare a drumului judeţean Costeşti – Sarmizegetusa Regia.
În continuare, Consiliul Judeţean îşi rezervă dreptul de a se îndrepta împotriva constructorului pentru recuperarea prejudiciului, ne-a transmis Biroul de presă al instituţiei judeţene. Însă, până a se ajunge aici, mai are de parcurs un singur pas.

Piatra din râu i-a băgat la apă
„În cursul anului trecut, CJ Hunedoara a plătit corecţii financiare în valoare de 2.016.150 de lei la proiectul privind modernizarea drumului către Sarmizegetusa Regia, lucrări realizate din fonduri europene. În aprilie 2017, MDRAPFE a controlat modul în care a fost construită şoseaua de 18 kilometri şi a constatat că lucrările au fost efectuate în mod defectuos, pe unele porţiuni. MDRAPFE a transmis atunci un Proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prin care se considerau ca neeligibile lucrările care privesc execuţia gabioanelor. La finele lunii decembrie 2017, CJ Hunedoara a depus o contestaţie la această măsură dispusă de minister, la Curtea de Apel Alba-Iulia, pentru care încă nu s-a fixat un termen de judecată. În funcţie de rezultatul dat de instanţă, instituţia îşi rezervă dreptul de a se îndrepta împotriva constructorului pentru recuperarea prejudiciului”, se precizează în mesajul transmis de Biroul de presă al CJ Hunedoara. Mai concret, dacă va fi respinsă contestaţia, CJ Hunedoara se va afla în situaţia de a întreprinde demersurile pentru recuperarea banilor de la constructor. Neregulile constatate de MDRAPFE se refereau la faptul că la umplerea gabioanelor s-a folosit piatră din râul din apropierea drumului, iar în acte a fost decontată piatră concasată.

Lucrări licitate la jumătate de preţ
Plata corecţiilor financiare nu a fost singura problemă apărută la drumul judeţean care le-a dat dureri de cap celor din administraţia judeţeană. La scurt timp după inaugurare, în vara lui 2016, artera rutieră a fost ruptă de viitură în mai multe locuri, fiind nevoie de reparaţii şi de alţi bani cheltuiţi. Lucrările de modernizare realizate din fonduri europene au fost executate în perioada august 2015 – mai 2016, fiind întrerupte pe perioada iernii.
Lucrările de modernizare a celor 18 kilometri de drum judeţean au fost realizate de SC Trans Construct Import Export SRL, firmă vizată în dosarul de corupţie în care sunt cercetaţi fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, şi alte patru persoane. La data la care a fost admis pentru finanţare, proiectului i s-a alocat suma de 41.274.900 de lei. La finalizarea lui, au fost decontate lucrări în valoare de 21.571.180 de lei, adică, jumătate din valoarea la care au fost estimate iniţial. Asta, pentru că, SC Trans Construct Import Export SRL pare că şi-a dorit să câştige contractul de lucrări în orice condiţii, oferind preţul cel mai mic şi probabil, fiind sigură că alte firme nu vor risca să se angajeze la o astfel de lucrare cu şi mai puţini bani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura