Consilierul local Răzvan Mareş, acuzat de ANI de conflict de interese administrativ

 

     Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a mai găsit un lot de aleşi locali care se află în incompatibilitate. Printre aleşii respectivi se află şi consilierul local Răzvan Mareş (foto), fost viceprimar al municipiului Deva, el fiind acuzat de conflict de interese administrativ.
„În calitate de consilier local (mandatul 2016-2020), a participat la deliberarea şi adoptarea a patru Hotărâri ale Consiliului Local, în baza cărora între municipiul Deva şi Asociaţia Fotbal Club Autobergamo au fost încheiate două Contracte de finanţare nerambursabilă în data de 26 mai 2017, în valoare de 500.000 lei, respectiv în data de 31 mai 2018, în valoare de 450.000 lei. Ulterior încheierii contractului de finanţare nerambursabilă din data de 26 mai 2017, persoana evaluată a făcut parte din delegaţia asociaţiei, care a efectuat o deplasare la Madrid, pentru a susţine echipa FC Autobergamo în timpul unui meci de fotbal. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. e) din Legea nr. 393/2004, în vigoare pentru perioada supusă evaluării”, se arată într-un comunicat al ANI.(Sorina Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

2 zile ago

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

2 zile ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

2 zile ago

Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru găsirea unui minor de 11 ani, din Petrila, plecat voluntar de la domiciliu

În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…

2 zile ago