Consilierul judeţean PSD Petru Hodor răspunde unor acuzaţii ale liberalilor: „Cu mâna pe inimă vă spun că banii pentru ONG-uri s-au dat legal”

Sorina Popa

Scandalul alocării banilor pentru ONG-uri de către Consiliul Judeţean Hunedoara continuă. Astfel, după ce vineri, aleşii judeţeni au aprobat repartizarea sumelor către proiectele care au câştigat, acum, consilierii PNL s-au trezit că nu sunt de acord cu modul în care s-a făcut selecţia acestora.

Bobora, acuzat de finanţări netransparente
„Deşi preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Bobora, şi-a luat angajamentul ca toate hotărârile administraţiei publice judeţene să respecte principiul transparenţei pentru a înlătura orice urmă de îndoială asupra acestora, se pare că atunci când este vorba de atribuirea unor finanţări nerambursabile, lucrurile nu mai sunt atât de «transparente». Consilierii judeţeni ai Partidului Social Democrat încalcă Legea Transparenţei Publice în ceea ce priveşte acordarea de finanţări nerambursabile din fonduri publice pentru activităţi non-profit de interes general”, se arată într-un comunicat al preşedintelui organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, deputatul Lucian Heiuş.
„Vă facem cunoscut faptul că la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Hunedoara, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea acordării unor finanţări nerambursabile pentru anul 2017. Regulamentul Consiliului Judeţean Hunedoara, aprobat prin Hotărârea nr. 40/2017, impune ca cererile de finanţare să fie trecute printr-o comisie specială. Preşedintele Comisiei este responsabil cu verificarea informaţiilor din cererile depuse de ONG-uri şi asociaţii. Acesta trebuie să stabilească dacă solicitanţii se încadrează pe lege şi pe regulament cei care beneficiază de finanţare. La şedinţa de comisii care a avut loc joi, înainte de şedinţa de Consiliu Judeţean, consilierilor Partidului Naţional Liberal nu li s-au pus la dispoziţie rezultatele evaluării dosarelor. În absenţa datelor (grilelor de punctaj), privind modul în care au fost evaluate dosarele şi cererile de finanţare, există suspiciuni legate de faptul că aceste finanţări au fost atribuite preferenţial”, adaugă în comunicatul făcut public liderul judeţean al PNL.

Regulamentul, moştenit chiar de la liberali
Contactat, consilierul judeţean PSD, Petru Hodor (foto), preşedintele Comisiei  care a selectat proiectele care primesc bani de la Consiliul Judeţean, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „suspiciuni au fost, sunt şi vor rămâne mereu. Am lucrat pentru a selecta proiectele mai multe zile, peste opt ore pe zi. Am tratat cu mare seriozitate această situaţie. Ce nu ştiu cei de la PNL sau se fac că nu ştiu este că regulamentul după care a funcţionat comisia care a selectat proiectele ONG-urilor a fost moştenit de anii trecuţi, când la conducerea Consiliului Judeţean erau liberalii. Şi, în acest regulament nu se spune că trebuie să punem la dispoziţie grila de punctaje. Aleşii liberali au solicitat sumele repartizate şi le-am dat. Cu mâna pe inimă vă spun că totul a fost OK. Nu s-a mers pe pile”.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

2 zile ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

2 zile ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

3 zile ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

3 zile ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

3 zile ago