Actualitate

Consilier local de la PP-DD Şoimuş, dat afară din partid

Sorina Popa

Singurul consilier local al PP-DD din comuna Şoimuş a fost exclus, ieri, din partid, după ce alesului local i s-a mai acordat un avertisment pentru neimplicare în activitatea organizaţiei de partid. Potrivit liderului PP-DD Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, Cristi Matieş (foto) a fost exclus din partid, deoarece „a participat la precampania electorală a altei formaţiuni politice”.
„Consilierul nostru local din comuna Şoimuş, care este şi preşedintele PP-DD Şoimuş, a mai primit înainte un avertisment, iar acum, s-a aflat la a doua abatere, participând la precampania electorală, mai precis, la un meci de fotbal organizat de un deputat al USL”, a declarat Vochiţoiu. După excluderea lui Matieş din partid, preşedinte interimar al organizaţiei PP-DD Şoimuş a fost desemnat Daniel Ovidiu Draia, candidatul PP-DD pe Colegiul Brad-Valea Mureşului, pentru un mandat de deputat.
Matieş a fost ales pe listele PP-DD în Consiliul Local din Şoimuş, el vizând postul de viceprimar, post pe care l-a pierdut în faţa lui Dorin Lugojan, de la PRM. În locul lui Cristi Matieş, în Consiliul Local Şoimuş, va intra Ioan Dorel Moţoc, următorul aflat pe lista electorală a PP-DD.

2 comentarii la „Consilier local de la PP-DD Şoimuş, dat afară din partid

  • Citind acest articol vad cata minciuna si nerusinare este din partea lui Vochitoiu , Draia la care particpa si actualul primar al Soimusului Irimie Mihai , deoarece chiar primarul Mihai Irimie s-a dus imediat dupa alegeri impreuna cu unchiul viceprimar Logojan Dorin la Vochitoiu ca sa-l dea afara pe Cristi Maties , pentru ca urmatorul pe lista era Ioan Dorel Motoc (POSTAS } nimeni altul decat cumnatul doamnei Lili Motoc care lucreaza la birtul domnului Mihai Irimie din Soimus, cea care in ziua alegerilor locale a dat unor cetateni mai multe buletine de vot pentru primarul ales, Acesta a fost scopul domnului primar care sa aiba un om fara prea multa carte ca sa-i poata manevra dupa bunul lui plac . Cei doi protagonisti Draia si Irimie dovedesc ca sunt asociati si in politica sustinuta de sponsorul principal , se stie de toata lumea cine e. Cristi Maties trebuia sa-l excluda din partid pentru ca el in ultimele zile ale campaniei electorate pentru locale a facut campanie in favoarea canditatului PRM care i-a promis acest lucru. deci e bine sa nu investesti nimic ca o sa primesti recompensa pentru lasitate

  • Deci domnul Cristi Maties a fost dat afara din partid ca facea precampanie altui partid, nu este adevarat ,in timpul liber fiecare face ce vrea , asta e mana lui Irimie si Draia . Domnul Draia spunea intr-un articol ca nu a primit un loc eligibil la locale din partea PSD, dar el nu si- afacut campanie pentru el si PSD ca sa ajunga in consiliul local , el a fost tot timpul in campanie alaturi de asociatul sau Irimie, PSD nu l-a exclus di partid , Nu stiu cat o sa mai tina cu atatea minciuni, sper ca Dumnezeu sa le ajute dupa cum fac

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura