Categories: Sport

Confirmãri şi reabilitare

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara şi Jiul Petroşani sunt obligate să confirme că au resurse pentru a cocheta cu podiumul Ligii a III-a, prin victorii cu codaşele Nova Becicherecu Mic (locul 14) şi CS Vladimirescu (locul 13). CFR Simeria are doar varianta victoriei cu modesta Flacăra Făget, pentru a se reabilita, după eşecul ruşinos din etapa precedentă.

Mizează pe sprijinul suporterilor
Partida dintre FC Hunedoara şi Nova Becicherecu Mic se va disputa sâmbătă, de la ora 14, şi nu vinerea, ca de obicei, iar intrarea spectatorilor va fi liberă. Decalarea meciului s-a făcut la cererea alb-albaştrilor, care vor juca de acum înainte toate meciurile de acasă sâmbăta, pentru a beneficia de cât mai mulţi suporteri în tribune. Dincolo de „pariul” cu câştigarea suporterilor, meciul e cu două tăişuri pentru trupa antrenată de Aurel Şunda. Alb-albaştrii sunt favoriţi prin prisma clasamentului, întrucât Nova Becicherecu Mic se află în coada ierarhiei (locul 14). Totuşi, având în vedere „renaşterea” timişenilor din ultimele trei etape (două victorii şi o remiză), jocul e mai complicat decât pare la prima vedere. Nova a învins pe ACS Recaş şi a remizat cu Bihorul Beiuş, două dintre echipele de pe podium, şi va încerca să-şi vândă cât mai scump pielea şi pe „Michael Klein”.
Tot mâine, şi tot cu o codaşă, va juca şi Jiul Petroşani. Alb-negrii par a avea o misiune ceva mai simplă, întrucât CS Vladimirescu a pierdut ultimul meci de acasă în faţa nou-promovatei Unirea Valea lui Mihai. Trupa lui Marin Tudorache va căuta aşadar să obţină primul succes extern, după trei remize consecutive.

Spălarea păcatelor
Învinsă, etapa trecută, de nou-promovata Unirea Valea lui Mihai, după ce a condus cu 1-0, CFR Simeria trebuie să-şi spele păcatele la meciul de acasă cu Flacăra Făget, programat, azi, de la ora 14.00. Misiunea trupei antrenate de Marius Opric pare simplă, întrucât bănăţenii au pierdut la scor ultimele două partide disputate în deplasare, 0-5 cu FC Hunedoara şi 1-6 cu FC Timişoara. Se ştie însă că în astfel de jocuri, propriile slăbiciuni sunt cel mai dificil adversar, aşa că feroviarii trebuie să evite să se joace cu… Flacăra şi să trateze meciul cu maximă seriozitate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago