Categories: Comunitate

Conferinţa Profesiilor Liberale la Geoagiu Băi

În perioada 19-21 octombrie 2018, la Hotelul Germisara din Staţiunea Geoagiu Băi va fi organizată conferinţa ”Rolul profesiilor liberale în societatea românească”. Evenimentul este organizat de Uniunea Profesiilor Liberale din România, în parteneriat cu Camera Auditorilor Financiari şi Camera Consultanţilor Fiscali. Vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, de la Justiţie, ANEVAR, Curtea de Conturi, dar şi mulţi alţii. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

17 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

17 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

17 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

17 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

18 ore ago