Categories: Sport

Condamnaţi la retrogradare

Ciprian Marinuţ

Mureşul Deva şi-a semnat sentinţa de părăsire a eşalonului secund, după ce a pierdut şi al treilea meci direct cu rivalele din lupta pentru supravieţuire. Trupa antrenată de Romică Gabor a fost învinsă, acasă, scor 0-2, de FC Olt, în urma unor goluri primite în minutele 90 şi 93.

Blestemul prelungirilor

Ambele echipe au rămas restante la capitolul fotbal, însă devenii au pierdut, pentru că au fost mai deficitari la condiţie fizică şi ambiţie. Fazele cu adevărat periculoase au fost rare, iar un egal alb ar fi fost mai conform cu realitatea din teren. Verdictul partidei s-a dat pe final, când Mureşul a „terminat benzina”, iar FC Olt a profitat şi a forţat victoria. În ultimul minut de joc (90), Vîlcică i-a furat mingea căpitanului devean Ambruş şi i-a pasat în careu lui Huţanu, care a şutat la colţul lung, 0-1. Minutul trei al prelungirilor a însemnat dublarea avantajului pentru FC Olt, întrucât Dragalina a trimis direct în vinclu din lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga. Este al treilea eşec suferit de deveni pe final de meci, cu contracandidatele la evitarea retrogradării, după 0-1 cu Juventus Bucureşti şi CSM Rm. Vâlcea. În retur, echipa deveană nu a obţinut nici un punct pe teren din nouă etape.

Au avut o bară

Până la minutele „negre” din final, raportul ocaziilor a fost favorabil ca număr oltenilor, însă şi devenii şi-au arătat de câteva ori colţii. Cea mai mare ocazie a Mureşului s-a consemnat în minutul 27, când Vîrtic a reluat cu capul în transversală, după un corner executat de Petresc. O altă bună oportunitate pentru alb-roşii a avut loc cu trei minute înainte de primul gol, când Petresc a şutat bine din lovitură liberă 25 de metri, dar portarul advers a scos de sub transversală.

Mureşul Deva – FC Olt 0-2 (0-0)
Au marcat: Huţanu (90), Dragalina (90+3); Stadion: „Cetate”. Suporteri: 200.
Mureşul: Dzelme – Apostol, Ambruş (c), Geacă, C. Lia (A. Niculae 13) – Al. Petresc, Vîrtic, Plăviţu (Ciparidis 86), Ungur (Cîrstoiu 46) – Dutciuc, Jawad. Antrenor: Romulus Gabor
FC Olt: Bordea – Bogdanovici, Irimescu, Cruşoveanu, Giurcă (Huţanu 46) – Polgar, A. Pavel (c) (Dragalina 63), Corneanu, A. David (Vîlcică 82) – Melcea, Burcea. Antrenor: Daniel Oprescu

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele s-au apu­cat de bârfit pe unul din­tre cei care zic că este un…

19 ore ago
Schimbarea majoră aplicată Radiologiei actuale de la spitalul județean din DevaSchimbarea majoră aplicată Radiologiei actuale de la spitalul județean din Deva

Schimbarea majoră aplicată Radiologiei actuale de la spitalul județean din Deva

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a fost marcat de multe provocări până acum,…

19 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

19 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de corupere…

19 ore ago

Au venit să lucreze la noi, dar au vrut să agreseze sexual o minoră

Doi cetăţeni indieni, cu vârstele de 31 şi 36 de ani, sunt cercetaţi de po­liţiştii…

19 ore ago

După incendiul de la Termocentrala Paroșeni, sindicaliștii au răbufnit: Nu mai avem voie să tăcem!

Luni, 7 iulie 2025, un trans­for­ma­tor al Termocentralei Paroşeni a luat foc după un scurt…

19 ore ago