Categories: Eveniment

Condamnaţi, dar puşi în libertate

Cristina Ghenea

Traficanţii de minori din Valea Jiului au uşurat munca instanţei de judecată, recunoscându-şi faptele. Inculpaţii au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare, cu suspendare, după ce au racolat două minore şi le-au obligat să se prostitueze.
Cătălin Anghel, de 21 de ani, Cătălin Codoba şi Dorina Gîfei, ambii de 20 de ani, au fost trimişi în judecată pentru trafic de minori, după ce au obligat două fete de 16 ani, din Uricani,  să se prostitueze în schimbul unor sume ce nu depăşeau 100 de lei, în diferite locuinţe din localitatea Sadu, judeţul Gorj. Ieri, la primul termen de judecată, cei trei inculpaţi, aflaţi în arest preventiv, au recunoscut în faţa magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara că sunt vinovaţi şi au cerut judecarea pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Astfel, instanţa a putut stabili pe loc sentinţa. „Magistraţii i-au condamnat la câte patru ani de închisoare. Pedeapsa a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de şase ani. De asemenea, instanţa a mai dispus şi punerea de îndată în libertate a inculpaţilor”, a declarat Ildiko Glăman, purtător de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Aceasta a mai adăugat că hotărârea poate fi atacată prin apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

5 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

5 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

5 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

5 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

5 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

5 ore ago