Categories: Eveniment

Condamnat, pentru că a încercat să mituiască un poliţist

Cristina Ghenea

Un bărbat din Simeria a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare, după ce a încercat, în mod repetat, să mituiască un poliţist.

După ce a fost prins în trafic, încălcând regulile circulaţiei, Constantin Florin Stoica a sperat că scapă de amendă mituind poliţistul. Acesta, însă, nu a acceptat „atenţia“ şoferului, şi i-a solicitat să se prezinte, a doua zi, la sediul Poliţiei, pentru întocmirea unor procese verbale. Bănuind că va încerca, din nou, să-şi cumpere nevinovăţia, omul legii a organizat un flagrant. Bănuiala i-a fost confirmată, căci şoferul chiar şi-a încercat iar norocul, propunându-i poliţistului să dea totul uitării, contra unei sume de bani. După ce au avut şi probe incriminatorii, oamenii legii l-au trimis, pe şofer, în faţa instanţei de judecată, acuzându-l de dare de mită. Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara l-au condamnat pe bărbat la şase luni de închisoare şi au dispus suspendarea condiţionată a pedepsei, pe un termen de încercare de doi ani şi jumătate. Hotărârea, însă, nu este definitivă, ci poate fi atacată prin apel.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

17 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

17 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

17 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

18 ore ago