Categories: Actualitate

Condamnări pentru înşelăciune prin metoda „Accidentul”

Maximilian Gânju

Capul unei rețele de escroci prin metoda ”Accidentul” cât și complicii lui au fost condamnați de magistrații Judecătoriei Deva la pedepse aspre, după ce au fost prinși că au înșelat o hunedoreancă din Bobâlna cu circa 9.000 de lire sterline.

I-au spus că fiica sa a avut un accident
Capul grupării, Valentin Gheaţă a acționat din penitenciar, iar complicii lui, doi hu­ne­do­reni, Nicolae Moisa și Mirona Muntean au ridicat ”prada”. Conform procurorilor, Gheață și-a sunat victima și a indus-o în eroare, prin folosirea de calități și nume mincinoase, con­vingând-o să plătească, în două rânduri, unei persoane ce se va deplasa la locuința sa, res­pec­tiv inculpatei Muntean, suma de 900 lei și 8.900 lire sterline pentru ca fiica acesteia să fie operată ca urmare unui accident care în re­alitate nu a avut loc. ”Acesta i-a spus per­soa­nei vătămate că fiica sa a fost implicată într-un accident de circulație în Anglia, su­ferind fracturi la nivelul coloanei vertebrale, fapt pentru care se impune o intervenție chi­rur­gicală. Cu aceeași ocazie, apelantul a men­țio­nat că în Anglia costurile unei astfel de ope­rații sunt foarte ridicate, motiv pentru care fiica persoanei vătămate va trebui trans­portată în România.În aceste împrejurări, apelantul a întrebat persoana vătămată câți bani are în casă, iar după ce i s-a răspuns că aceasta are doar suma de 900 lei, apelantul a îndrumat persoana vătămată să scrie o declarație din care să rezulte că este de acord ca fiica acesteia să fie adusă în România pen­tru operație, după care să pună această de­cla­rație împreună cu banii într-un plic, pe care să-l înmâneze unei alte persoane care va veni după el. (…) Fiind bulversată de veste, victima a dat crezare celor auzite de la interlocutorul său, a pregătit plicul, a ieșit la poartă, unde a așteptat mai multe minute, până la sosirea persoanei căreia trebuia să îi înmâneze banii. (…) La scurt timp a fost apelată de aceeași persoană, care se recomandase cu numele A. M. I-a transmis că, pentru transportul fiicei sale din Anglia în România, este nevoie de mai mulți bani, după care a întrebat persoana vătămată dacă nu cumva fiica acesteia deține alți bani. I-a răspuns că nu cunoaște acest lucru și că va trebui să o contacteze pe fiica sa. În acel moment, apelantul a afirmat că îi va face legătura la spital, astfel că la tele­fon a început să vorbească o altă femeie care i-a spus să se împrumute de la cineva. În­tru­cât persoana vătămată nu avea de la cine să se împrumute, persoana care pretindea că este fiica persoanei vătămate i-a spus să mear­gă la apartamentul său, să ia toți banii și să îi dea femeii căreia îi înmânase anterior plicul”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

A tras-o de limbă
Profitând de faptul că bătrâna era afectată de veste, pușcăriașul a aflat toate informațiile despre gradele de rudenie și bani de la fe­meie. Bătrâna și-a sunat fiica la câteva ore dis­tanță și a aflat că tocmai fusese înșelată. Cei trei escroci au fost acuzați de înșelăciune iar Judecătoria Deva i-a găsit vinovați pe băr­bați, în timp ce femeia din Hațeg, cea care ridi­case banii de la victimă a scăpat de acu­zații. Valentin Gheață de 34 de ani, recidivist din București, a primit 2 ani închisoare. Are ne­nu­mărate condamnări pentru fapte si­mi­lare, astfel că pedeapsa totală după contopire este de peste 8 ani de închisoare. În ceea cel privește pe Nicolae Moisa de 40 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara, Judecătoria Deva l-a condamnat tot la 2 ani de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Și aces­ta are un lung șir de condamnări, pedeapsa totală adunată fiind de peste 19 ani de în­chisoare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

15 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

15 ore ago