Ieri, Tribunalul Hunedoara s-a pronunţat în dosarul a patru tineri hunedoreni acuzaţi de trafic şi deţinere de droguri.
Atât Radu Popa, cât şi Ştefan Badiu au primit doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de patru ani, dar şi un an de interzicerea anumitor drepturi. Totodată, instanţa a dispus punerea în libertate a celor doi. În ceea ce îi priveşte pe Marius Leonte şi Traian Nicoară, aceştia au fost condamnaţi la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe trei ani şi şase luni şi le-a fost revocată măsura controlului judiciar. Hotărârea nu este definitivă, ea având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Radu Popa, Ştefan Badiu, Marius Leonte şi Traian Nicoară au fost arestaţi preventiv în această cauză la sfârşitul lunii ianuarie, după ce asupra lor a fost găsită cantitatea de un kilogram de droguri de risc, iar în urma percheziţiilor, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au mai descoperit alte 800 de grame de droguri. Ulterior, în luna martie, ultimii doi menţionaţi au fost eliberaţi de după gratii, instanţa dispunând măsura controlului judiciar. (L.Goangă)
Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani frumoși de pe urma…
Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…
Contul unui medic veterinar hunedorean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…
Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…
Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai rezolvat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…