Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în dosarul în care Monica Georgescu, fostul director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara, Daniel Dan, secretarul general suspendat al judeţului şi doi foşti angajaţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Daniela Gîrjob şi Mihaela Ştefan, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie. Cei patru sunt acuzaţi că au fraudat examenul pe care Monica Georgescu l-a susţinut pentru a ajunge pe funcţia de director general al DGASPC Hunedoara.
Pedepse de închisoare cu suspendare
Astfel, instanţa i-a condamnat pe Daniel Dan şi pe Monica Georgescu la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de trei ani, pentru acuzaţiile de abuz şi complicitate la abuz în serviciu. Mihaela Ştefan a primit o pedeapsă de doi ani şi 10 luni cu suspendare, fiind pusă sub supraveghere pe aceeaşi perioadă de timp, fiind învinuită de abuz în serviciu. Iar colega sa, Mihaela Gîrjob, a fost condamnată la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare tot de doi ani şi opt luni pentru acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu. În plus, instanţa le-a interzis la toţi patru exercitarea anumitor drepturi civile pentru o perioadă de doi ani. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.
Şi-ar fi întocmit singură subiectele de examen
Daniel Dan, Mihaela Ştefan şi Daniela Gîrjob au fost membri în comisia de examinare a concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici de ocupare a funcţiei de director general al DGASPC Hunedoara din iunie 2014. La concurs s-a înscris Monica Georgescu, fiind singura candidată. Potrivit procurorilor, membrii comisiei trebuiau să propună trei variante de subiecte, una dintre ele urmând să fie dată la proba scrisă susţinută de Georgescu. Doar că aceştia i-ar fi spus candidatei să-şi întocmească singură subiectele şi baremele de corectare, pe care, mai apoi, le-au propus pentru testul scris, la întrunirea comisiei de examinare. Motiv pentru care au intrat în vizorul oamenilor legii, care au aflat despre aceste lucruri şi datorită interceptărilor telefonice a discuţiilor dintre cei patru inculpaţi.
Dat afară pe uşă, intrat înapoi pe geam
În momentul în care au fost trimişi în judecată, Daniel Dan, Monica Georgescu şi Mihaela Ştefan au fost suspendaţi din funcţii printr-un ordin al prefectului de Hunedoara. Doar că, secretarul general suspendat al judeţului Hunedoara se dovedeşte a fi în continuare util instituţiei în care a activat până a fi implicat în acest dosar. Astfel, Daniel Dan prestează servicii de consultanţă la cabinetul preşedintelui CJ Hunedoara, în baza unui contract încheiat între o firmă privată la care este angajat şi administraţia judeţeană. Potrivit preşedintelui CJ Hunedoara, Adrian David, prezenţa lui Daniel Dan nu este în afara legii, acesta nemaiavând statut de funcţionar public, în baza căruia a fost suspendat.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…
👨⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…
În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au intervenit în seara zilei de 7 mai 2026…
La sosirea pompierilor acoperișul casei de locuit ardea generalizat pe o suprafață de aproximativ 50…
Povestesc gurile rele pe la colțuri că o duduie, cu halat alb, nu se sfiește…
View Comments
Poate CJ HD nu reuseste sa gaseasca persoane decente care sa ofere servicii de specialitate..... sau asa e "regula"!
Daca e adevarat, e scandalos!
Dan Daniel nu numai ca e zi de zi la CJ Hunedoara, acesta foloseste si o masina Duster 4x4 masina e a CJH el o foloseste cum vrea !!!! Toti stiu asta, ca doar il vad in parcare. Sa nu mai faca Presedintele morala, e un penal si a angajat penali !!!.
Ce firma ? ce contract? Dan are biroul lui, masina lui, telefon si tot ce trebuie din BANII CJ Hunedoara. Chiar ne crezi prosti BA David !!!????