Categories: ActualitateFlash

Condamnare pentru Băţ, călăul părinţilor săi

Loredana Goangă

După o judecată de câteva luni, ieri, Tribunalul Hunedoara a pronunţat condamnarea în cazul deveanului Gabriel Vittorio Băţ (foto). Într-un moment de răbufnire, aşa cum spune el, acesta le-a zdrobit capetele părinţilor săi cu un ciocan, pe 26 decembrie 2013.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, inculpatul a fost condamnat pentru omor calificat la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea anumitor drepturi. Magistraţii au mai dispus şi obligarea acestuia la plata sumei de 1.348 de lei, daune morale către partea civilă, şi 3.000 de lei cheltuieli judiciare către stat. Totodată, i-a fost menţinută stare de arest preventiv, criminalul fiind încarcerat în Penitenciarul Aiud. Împotriva hotărârii instanţei se poate declara apel în termen de 10 zile de la comunicare.

S-a plâns de felul în care îl tratau
Gabriel Vittorio Băţ, în vârstă de 57 de ani, a încercat să îşi explice fapta, spunând în faţa instanţei că părinţii săi l-au terorizat încă de mic şi că în momentul în care i-a omorât nu a mai putut suporta felul în care era tratat.
Bărbatul a povestit că tatăl său, fost director CEC Deva, era obişnuit să dea ordine la toţi şi comportamentul său te ducea cu gândul la unul dictatorial, mai ales dat fiind faptul că avea cărţi care descriau viaţa lui Hitler, Stalin şi a Mareşalului Ion Antonescu. La fel ca şi acesta, verişoara sa a spus că octogenarul ucis îl vorbea de rău şi îl denigra pe fiul său, spunând că nu lucrează şi că este bolnav. Totodată, acesta era zgârcit şi se certa cu toată lumea, implicit şi cu el, când venea vorba de bani.

Crima, o formă de eliberare
În data de 26 decembrie 2013, după ce s-a întors din vizita de la un prieten, Gabriel Vittorio Băţ a fost din nou jignit şi certat de părinţii săi. Atunci, bărbatul  a pus mâna pe ciocan şi i-a lovit cu el în cap. După ce a comis crimele, Băţ s-a spălat pe faţă cu apă rece să se liniştească, s-a întins în pat şi a stat aşa până a adormit. Ulterior, ciocanul l-a aruncat la tomberon, a mutat cadavrul mamei lângă cel al tatălui, iar cearceafurile şi plapumele pline de sânge le-a pus în saci de plastic şi le-a lăsat în cameră. Acesta a stat timp de două zile cu cadavrele în casă, până când a fost descoperit de poliţişti. Oamenii legii au fost anunţaţi de o nepoată a victimelor, speriată că nu poate lua legătura cu bătrânii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

15 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

15 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

15 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

15 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

15 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

15 ore ago