Categories: Actualitate

Concursul pentru conducerea DGASPC Hunedoara, suspendat

Natalia Bumbac

Funcţia de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara nu pare a fi uşor de cucerit. Postul s-a eliberat de anul trecut, după ce fostul director general Monica Georgescu a fost trimisă în judecată într-un dosar al procurorilor DNA, în care era acuzată de fraudarea concursului prin care a acces în funcţie.
De atunci şi până acum, examenul pentru ocuparea funcţiei de conducere s-a organizat de cel puţin două ori, dar fără nici un rezultat. Spre exemplu, la ediţia din martie 2016 s-a prezentat un singur candidat care a nu a obţinut punctajul necesar pentru a fi admis. La a doua organizare din luna mai, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a dispus suspendarea procedurii, fără să se comunice data la care va fi reluat.
Potrivit unor surse, motivele care au dus la suspendarea concursului au avut legătură cu anumite neînţelegeri apărute între membrii comisiei de examen faţă de selecţia unui dosar al unui candidat. Unul dintre candidaţii care s-au înscris în concurs este actualul manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu, Dorel Bretean. Un alt pretendent la funcţia de director general al DGASPC Hunedoara a fost Mircea Zidărescu, o persoană cu notorietate în mediul ONG-urilor cu activitate în domeniul protecţiei sociale. Acesta este preşedintele Asociaţiei „Linişor” şi a obţinut mai multe finanţări nerambursabile prin proiectele întocmite de organizaţia pe care o conduce. Din informaţiile noastre, la concursul pentru ocuparea funcţiei de director general al DGASPC Hunedoara, organizat de ANFP în luna mai 2016, s-au înscris în total şase candidaţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

112: DRUMUL DE LA APELUL DE URGENȚĂ LA INTERVENȚIA SALVATORILOR

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

o zi ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

o zi ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

o zi ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

o zi ago