Sport

Concurs bun, decizie grea

Ciprian Marinuţ

Cele şapte gimnaste din lotul de junioare al României de la Deva au îmbinat demonstraţiile de talent şi virtuozitate cu erorile copilăreşti, în cadrul Internaţionalelor României, iar misiunea antrenorilor pentru găsirea formulei ideale de echipă se complică.

Şapte talente, pentru cinci locuri

Gimnastele junioare au tras tare la Internaţionalele României pentru cele cinci locuri disponibile în echipa României, care va participa la Campionatele Europene feminine programate în paralel cu cele de senioare, între 28 aprilie şi 2 mai, la Birmingham. Diana Bulimar (CSS Timişoara), Larisa Iordache (foto) (Dinamo), Adelina Neagu (CSS Bacău), Maria Balea, Diana Rusu, Beatrice Mărgărit şi Tatiana Geamparoiu (toate de la CNS CSS Cetate Deva) s-au mobilizat şi au reuşit evoluţii bine notate, comparabile cu ale senioarelor, deşi au fost şi unele ratări, provocate de trac. Evoluţia gimnastelor i-a pus în încurcătură pe antrenorii lotului de junioare, Gheorghe Orban, Cristi Moldovan, Lăcrămioara Moldovan şi Ramona Micu, şi pe coregrafa Corina Doreanu. Tehnicienii îşi propuseseră să stabilească formula de echipă pentru Birmingham după acest concurs, însă s-au văzut nevoiţi să amâne decizia şi să mai caute soluţia ideală. „Intuim echipa cea mai bună, dar nu am putut decide, pentru că au fost surprize plăcute. Diana Bulimar a mers bine la individual compus, dar apoi a pierdut din strălucire în finalele pe aparate. Larisa Iordache a ratat la trei aparate în prima zi, din cauza emoţiilor, dar s-a revanşat la finalele pe aparate din zilele doi şi trei. În fine, Tatiana Geamparoiu a depăşit cu bine momentul accidentării avute la laba piciorului şi vine tare din urmă”, a spus antrenoarea Ramona Micu.

Cantonament la Izvorani

Cele şapte gimnaste junioare participante la Internaţionalele României au intrat, după concurs, în cantonament la Izvorani. „Vom continua pregătirea la Izvorani, iar cu câteva zile înainte de plecarea la Europene, va fi un ultim concurs intern de verificare şi selecţie cu arbitrele şi oficialii Federaţiei. Cine va convinge va merge la Europene. Noi, tehnicienii, va trebui să decidem în interesul echipei, pentru că ne dorim trei – patru medalii cât mai strălucitoare la Europene”, a precizat antrenoarea Ramona Micu.

Notele obţinute la individual compus:

1. Diana Bulimar: sărituri 13,400; paralele 13,900; bârnă 14,750; sol 14,600

2. Larisa Iordache: sărituri 13,950; paralele 12,750; bârnă 14,500; sol 13,900

3. Diana Rusu: sărituri 13,950; paralele 12,250; bârnă 13,100; sol 13,250

4. Tatiana Geamparoiu: sărituri 13,700; paralele 11,650; bârnă 13,600; sol 13,100

5. Maria Balea: sărituri 13,450; paralele 11,750; bârnă 13,300; sol 13,500

6. Beatrice Mărgărit: sărituri 13,750; bârnă 12,900; sol 14,100

7. Mădălina Neagu: paralele 12,650; bârnă 14,100.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura