Categories: ActualitateFlash

Conacul Berthelot, renovat de Academia Română

Dan Terteci

 Academia Română a câştigat un proiect internaţional cu finanţare nerambursabilă, prin care fostul conac al generalului francez Berthelot va fi refăcut şi transformat într-un centru de studii şi cercetare pentru zona Haţegului. Conacul, aflat acum în stare de degradare, este situat în comuna General Berthelot, clădirea fiind donată Academiei Române, de către militarul francez.
„Proiectul câştigat de Academia Română are o valoare de 2,04 milioane de euro şi se referă la conservarea bio şi geodiversităţii în Ţara Haţegului, ca suport al dezvoltării rurale. El se va derula pe parcursul a 18 luni şi are ca parteneri Universitatea Bucureşti şi Asociaţia Intercomunitară Ţara Haţegului, formată din 12 comune din zonă“, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, sociologul Violeta Florian, de la Institutul de Economie Agrară. Pentru reabilitarea conacului generalului Berthelot, au fost alocate fonduri de un milion de euro, în spaţiul clădii urmând să funcţioneze mai multe laboratoare de cercetare cu tematici de bioinformatică, mineralogie şi procesarea produselor tradiţionale. Diferenţa de bani va fi folosită pentru activitatea de cercetare, care va include realizarea mai multor studii pe teme de agrosilvicultură, cercetarea faunei dinozaurilor din Ţara Haţegului, seminarii pentru antreprenori, elaborarea unui ghid pentru dezvoltarea durabilă a zonei.

Împărţea roadele cu ţăranii
În timpul Primului Război Mondial, generalul Henri Mathias Berthelot, a coordonat misiunea de refacere şi reorganizare a armatei române în anul 1917, pe teritoriul rămas liber al Moldovei. După terminarea războiului şi încheierea păcii, Parlamentul României l-a decorat pe generalul francez, ca recunoaştere a meritelor sale deosebite, l-a declarat cetăţean de onoare al României, i-a dăruit un lot de teren şi o locuinţă. Generalul Berthelot a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1926.
Prin testament, generalul a lăsat Academiei Române întreaga sa avere din România.
Bătrânii satului au povestit că francezul venea la conac doar toamna şi se mulţumea cu câteva roade culese de pe domeniul său. Restul era împărţit locui-torilor comunei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dictatoarea! E mare zâzanie într-o or­ga­ni­za­ție de partid din ju­dețul nostru, susțin bâr­fitorii, după ce…

15 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că lucrează alături…

15 ore ago

Bulina neagră

Ioan M., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă în penitenciar, dat fiind faptul că…

15 ore ago

Cum e iarna la Luncoiu de Jos? Cu zăpadă, dar fără blocaje

Magdalena Șerban A nins peste județ, dar nu peste tot neaua a stat la fel.…

15 ore ago

Deputatul PSD Natalia Intotero: Forța noastră, ca popor, stă în unitate și solidaritate

Celebrăm un moment esențial din istoria noastră – Unirea Principatelor Române din 1859, un reper…

15 ore ago