Comunitatea din Veţel, invitată să-şi cunoască şansa la bani europeni
Magdalena Şerban
Măsurile finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi prezentate, pe larg, astăzi, cu începere de la ora 10, la Căminul Cultural din Veţel. Reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Hunedoara vor aduce în atenţia publicului interesat oportunităţile aferente domeniului agricol, respectiv non-agricol, a căror beneficiari pot fi fermierii sau toţi aceia care vor să acceadă către dezvoltare şi modernizare pe palierele vizate.
Un tren ce nu trebuie pierdut
Potrivit programului de acţini, în cadrul întrunirii se vor dezbate mai multe pârghii de finanţare. De exemplu, Submăsura 6.2 – „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale” ce nu necesită cofinanţare, va fi la mare căutare de către cei care vor să facă paşi serioşi în sfera antreprenoriatului. Semnifică un sprijin public nerambursabil de 50.000 de euro/proiect, cu excepţia activităţilor de producţie pentru care valoarea este de 70.000 euro/proiect. Submăsura 6.4 – „Sprijin pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”, oferă o susţinere ce ajunge la 200.000 de euro pentru un proiect, cu intensitate de 70 la sută sau de 90 la sută, fără niveluri intermediare. Regula generală va fi ca beneficiarul să vină de acasă cu un aport propriu de cel puţin 30 la sută din valoarea investiţiei. Prin excepţie, afacerile pe producţie vor avea o contribuţie proprie de minimum 10 procente. Submăsura 6.1 reprezintă un ajutor nerambursabil de maximum 50.000 de euro, adresat instalării tinerilor fermieri, încurajându-se stabilirea acestora în mediul rural. Submăsura 6.3, Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, pune la bătaie pentru o perioadă de maximum trei ani suma de 15.000 de euro, procentul de finanţare nerambursabilă fiind de 100 la sută. “Fondurile europene reprezintă unul dintre principalele motoare de dezvoltare, iar comuna noastră are şansa de a le accesa, condiţia principală fiind determinarea. Aşa că vă invităm să cunoaşteţi toate detaliile direct de la cei care îşi desfăşoară activitatea în acest segment, adică de la cei mai în măsură să ofere informaţii corecte şi la timp. Nu doar noi, ca şi administraţie publică avem voie să batem la uşa Uniunii Europene pentru a ne susţine proiectele investiţionale, ci orice membru al comunităţii. Iar dezvoltarea şi modernizarea unei localităţi se fac printr-un efort comun şi unit. O economie macro să nu uităm că include şi o economie micro. Lucrurile mici fac lucruri mari. Vă aşteptăm să vă cunoaşteţi şansa la fonduri europene nerambursabile. Cum alţii au putut şi pot, o să reuşim şi noi ”, a fost îndemnul lansat de primarul din Veţel, Ioan Henţiu (foto).