Comunitatea, consultată pentru stabilirea priorităților din cadrul strategiei de dezvoltare locală

Magdalena Șerban

Primarul din Râu de Mori, Flaviu Di­ler­tea, consideră că nu e normal să pui bazele unei strategii de dezvoltare locală până nu cunoști foarte bine cerințele ce­tă­țenilor, lucru care va genera automat și stabilirea ordinii priorităților. Zis și făcut. El a lansat în spațiul public un chestionar ce are ca scop aflarea opiniei comunității. Acesta poate fi consultat/completat în regim online, dar și în format fizic.

Apel la implicare civică
„Schimbarea din administrația locală nu se întâmplă atât de repede pe cât ne dorim cu toții. Putem găsi zeci de scuze, de la resurse financiare, constrângeri legate de greaua moștenire, însă nu asta ne dorim. De aceea, încercăm să aflăm de la co­munitate nevoile pe care le consideră im­portante și să le prioritizăm în funcție de capabilitățile noastre de a le rezolva. Dorim să facem lucrurile bine organizat, modul de lucru haotic displăcându-ne total. De aceea, am demarat Strategia de dezvol­tare a comunei Râu de Mori pentru peri­oada 2021-2027, dorind prin aceasta să răspundem cât mai fidel la nevoile reale
ale oamenilor. În acest scop, îi rog pe locuitorii comunei să compleze formularul pe care îl găsesc online, accesând link-ul: https://forms.gle/fBcXKADzMAr7hNNm7. Mai vreau să precizez că același formular a fost distribuit la unii dintre cetățeni și în format fizic, în toate localitățile aparți­nă­toare. Suntem conștienți că nu toată lumea are Internet sau folosește această metodă de comunicare și drept urmare am vizat să cuprindem întreaga paletă a populației comunei. Pentru că oricine are dreptul la o părere, la fel cum oricine are dreptul la un răspuns. Le mulțumim pentru implicare și sperăm într-un feed-back cât mai bun. Doar împreună și uniți putem să ne mișcăm în direcția corectă. De asta trebuie să ne respectăm opiniile reciproc și să ținem cont de diversitate și mai ales de doleanțele fiecăruia, în mod categoric, acestea putând fi diferite”, a arătat pri­marul din Râu de Mori, Flaviu Dilertea. De altfel, a mai precizat că după cen­tra­li­zarea răspunsurilor, va face publice infor­mațiile și se vor prioritiza activitățile ad­mi­nistra­tive în funcție de dorințele majorității locui­torilor. De remarcat este faptul că nu mulți aleși locali adoptă o astfel de modalitate de comunicare cu cei care și-au investit încrederea în ei, întocmirea unei strategii de dezvoltare făcându-se strict după programul administrativ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a fost nevoit să îm­prumute niște bani…

19 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinul Hunedoara Pentru că jucătorii lui sunt pe primul loc în campionat,…

19 ore ago

Bulina neagră

V.I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

19 ore ago

Mamă, fiu și fiică – terorizați de capul familiei

Procurorii au cerut pentru victime emiterea de urgență a unui ordin de protecție în urma…

19 ore ago

Ordine de protecție emise pentru violență în familie

Poliția municipiului Hunedoara a fost sesizată prin SNUAU 112, în data de 14 decembrie a.c.,…

19 ore ago