Categories: Ultima Ora

Comunicate de presă ale Colegiului Judeţean al Medicilor, Patronatului Medicilor de Familie şi Asociaţiei Medicilor de Familie Hunedoara

Colegiul Judeţean al Medicilor Hunedoara dezavuează modalitatea în care Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii au înteles să gestioneze situaţia actuala în care medicii de familie încearcă să negocieze clauze contractuale aferente anului 2018.
În plin proces de negociere Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a dat un comunicat de presă prin care anunţă că „perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu Casele de Asigurări de Sănătate s-a încheiat”, anunţând totodată că procesul de contractare se amână sine die până la „o dată anunţată ulterior”.
Situaţia creată aduce prejudicii majore pacienţilor, lipsiţi în acest fel de serviciile de medicină primară la care au dreptul şi pentru care cotizează la FNUASS.
Solicităm Casei Naţionale de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii deblocarea rapidă a acestei situaţii în folosul cetăţenilor României şi a dreptului la sănătate înscris în Constituţia României.

…………………………………………………………………

Astăzi, 4 ianuarie 2018, Patronatul Medicilor de Familie filiala Hunedoara şi Asociaţia Medicilor de Familie Hunedoara, reprezentanţi legali ai intereselor medicilor de familie din judeţ au luat notă de comunicatul de presă emis de către Biroul de presă al CNAS prin care se anunţă că „perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de Asigurări de Sănătate s-a încheiat”. În virtutea acestei declaraţii, prin voinţa unilaterală a Casei de Asigurări de Sănătate, medicii de familie nu pot semna contracte de furnizare de servicii medicale cu CJAS Hunedoara până când această instituţie nu va anunţa că este dispusă să o facă „la o dată anunţată ulterior”, aşa cum se specifică în acelaşi comunicat.
Ne arătăm surprinderea că în plin proces de negociere a unor clauze contractuale, partenerul nostru contractual ia această decizie, lăsând fără asistenţa medicală primară asiguraţii a căror bani îi gestionează. Medicii de familie sunt mai departe deschişi la semnarea unor acte contractuale cu CJAS Hunedoara, în condiţiile în care există o reală negociere a acestora.
Până atunci, întreaga răspundere privind consecinţa întreruperii relaţiilor contractuale de către CJAS Hunedoara revine acestora.

Dr. Silvia Novac, presedinte PMF Hunedoara
Dr. Ana Aurelia Chiş, preşedinte AMF Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • O acțiune ilegală generată de medici din Bucuresti a generat alta ilegalitate făcută de casa de sanatate:au blocat raportarea medicilor pe luna decembrie.cine răspunde în fata legii?

  • Sunt medici în Hunedoara care raportează sute de vaccinari pe luna!
    Este imposibil!
    Pe ăștia cine îi controlează și pedepsește pt minciuna.parca are și iz penal!!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

13 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

13 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

13 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

13 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

13 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

13 ore ago