Categories: Actualitate

Comunicat public al Prefecturii Hunedoara

În contextul informaţiilor vehiculate în spaţiul public cu privire la situaţia generată de decizia prin care Spitalul Municipal “Dr. A. Simionescu” Hunedoara a fost declarat unitate medicală COVID-19, prefectul judeţului Hunedoara, Călin-Petru Marian (foto), face – pentru corecta informare a opiniei publice – următoarele precizări:
Decizia menţionată are la bază evoluţia dramatică a numărului de cazuri confirmate COVID-19 în judeţul Hunedoara. În ciuda efor­turilor depuse de întreg personalul medical, de autorităţile locale, veştile nu sunt deloc bune. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, pre­fectul are OBLIGAŢIA de a acţiona cu fermitate. Iar fermitate, în acest caz, înseamnă să punem la dispoziţia semenilor noştri, loviţi de această cruntă pandemie, toate capacităţile necesare. Nu avem de ales, pentru că nici boala nu alege.
Consultările cu specialiştii din domeniul me­dical au dus la concluzia că, la acest moment, este imperios necesară implicarea directă a unităţii medicale menţionate. Întărim astfel capacitatea de a trata pacienţii, spitalul din Hunedoara fiind utilat corespunzător, dar şi deservit de personal suficient şi bine pregătit.
Întreg personalul medical din judeţ, oameni că­rora le mulţumesc în numele hunedorenilor, este implicat direct în această luptă pentru că avem spitale suport Covid-19 în toate zonele judeţului.
Prefectul judeţului Hunedoara atrage aten­ţia că răspândirea de informaţii false în con­textul actual reprezintă un act iresponsabil, pedepsit de legile în vigoare, arătând că va cere organelor statului sancţionarea cu cele­ritate a oricăror asemenea ieşiri necontrolate, menite să inducă teamă în rândul populaţiei.
Locuitorii municipiului Hunedoara şi ai localităţilor limitrofe nu rămân fără asistenţă me­dicală de specialitate, indiferent de afec­ţiunile de care suferă. Secţiile de oncologie, dializă precum şi Policlinica din municipiul Hune­doara rămân în continuare la dispoziţia cetă­ţenilor, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Hu­nedoara – Deva are capacitatea de a pre­lua imediat orice pacient care nu ar putea fi tratat la Hunedoara, necesitând investigaţii suplimentare sau tratament de specialitate. Nu îngrădim accesul la sănătate, ci ne asi­gurăm că putem trata cazurile de Covid-19, aşa cum ne cere contextul actual.
Nu ridicăm ziduri în jurul spitalului din Hune­doara, ci luptăm cu toate efectivele împotriva pandemiei!
Prefectul judeţului Hunedoara condamnă cu fermitate faptul că la acest moment, cetăţenii sunt învrăjbiţi împotriva semenilor lor aflaţi în suferinţă.
Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara­

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

6 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

6 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

6 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

9 ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

9 ore ago