Politica si administratie

Comunicat de presă. Senatorul Haralambie Vochiţoiu a participat la cea de a 60-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare NATO

Senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu, în calitatea sa de membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, a reprezentat Senatul României la cea de-a 60-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare NATO, ce s-a desfăşurat în perioada 21-24 noiembrie a.c., la Haga, în Regatul Ţărilor de Jos, eveniment la care au participat parlamentari din statele membre ale NATO, dar şi din ţări cu statut de partener sau observator. 05 Vocitoiu NATO 2
La reuniunea AP NATO de anul acesta au participat, alături de alţi oficiali, Hugh Bayley, preşedintele în exerciţiu al Adunării Parlamentare NATO, Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO şi preşedintele Consiliului Atlanticului de Nord, precum şi Mark Rutte, prim-ministrul  Regatului Ţărilor de Jos. Delegaţia României a fost condusă de deputatul Gabriel Vlase.
Lucrările reuniunii AP NATO au fost consacrate dezbaterilor pe rapoarte, principalele teme fiind: Sprijinirea suveranităţii şi a democraţiei Ucrainei, Apelul de reînnoire a acţiunilor aliate pentru a stabiliza Orientul Mijlociu, Criza umanitară la frontierele de sud ale Europei, Apărarea NATO împotriva rachetelor balistice, Negocierea, comerţul şi investiţiile în parteneriatul transatlantic, Sprijinirea forţelor de securitate naţionale afgane după 2014 şi Bugetul pe anul 2015 al AP NATO.
De asemenea, a fost ales şi noul preşedinte al AP NATO în persoana lui Michael Turner (SUA).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura